Cu o mică întrerupere, Diana Zaharia a scris pentru Capital până în anul 2015, fiind, între timp, promovată în funcția de redactor șef adjunct. În prezent, lucrează la una dintre cele mai mari companii de consultanță din lume.    

Capital: Cum ați ajuns să faceți parte din echipa revistei Capital?
Diana Zaharia: Când am primit propunerea de a mă alătura redacției Capital, scriam pentru o publicație exclusiv online, ceea ce era atipic la acel moment. Colegii au încercat să mă convingă că alegând print-ul nu iau decizia corectă. Viitorul presei era în online. Au avut și nu au avut dreptate. Cred și acum, ca și atunci, că presa, mai ales cea economică, ar trebui să poate fi citită pe hârtie. Și nu e vorba de o fixație nostalgică pentru un suport desuet. Presa tipărită are alt ritm care îi permite ziaristului să se documenteze și să analizeze informația, în timp ce mediul online forțează livrarea cantitativă în defavoarea calității.

Și a mai fost un motiv foarte important din punctul meu de vedere. Capital era o publicație cu politica editorială ghidată în principal de agenda publică. Încă de la înființare a dat o atenție mare subiectelor de impact pentru public încercând să le explice și să le pună în context. A fost mai puțin tentată decât alte publicații economice, marea lor majoritate efemere, să se concentreze aproape exclusiv asupra subiectelor așa-zise de business care, în fapt, treceau adesea granița pe teritoriul PR. 

Relevanța subiectelor a făcut Capital o revistă relevantă pentru public și, implicit, un brand imbatabil foarte mult timp. Dacă stau să mă gândesc, doar Capital a tratat cu seriozitate și a avut constant o rubrică dedicată taxelor, de exemplu. Astăzi vedem multe site-uri de fiscalitate. Existența lor confirmă o nevoie a publicului care a fost intuită de Capital cu mult înainte ca online-ul să facă posibilă urmărirea în timp real a numărului de cititori pe fiecare subiect.

Capital: Numiți un articol/subiect publicat în Capital care a avut un impact major pentru societatea românească. 
Diana Zaharia: Visul oricărui ziarist, oricât de neînsemnat, este să dea jos un ministru. Pare să fie suprema realizare a meseriei. În opinia mea, cine pornește cu un astfel de scop pe calea jurnalismului e în profundă eroare. Marile subiecte, bombele de presă trebuie să fie rezultatul preocupării de a livra publicului subiecte de interes. Din păcate, narcisismul e „boală profesională“.

 

Informarea publicului, educarea lui – nu dăscălirea lui, cum se poartă în unele locuri– fac zi de zi rostul presei.
Au fost zeci de articole de impact publicate de Capital de-a lungul timpului, dar cel puțin la fel de importante au fost cele care au urmărit cu obstinație traseul legislativ, modificările de taxe, deciziile guvernamentale, banii, până la urmă. În spatele oricărei declarații, al oricărei decizii și al oricărui gest aparent inofensiv se află un interes legitim sau nu, corect sau greșit. Rolul ziaristului este să fie tot timpul suspicios și în alertă. Doar așa va reuși să nu se lase păcălit și, implicit, să nu inducă cititorii în eroare. În același timp, cred că e foarte important ca articolele să conteze la propriu în viața de zi cu zi. Multă vreme – pe care am prins-o și eu, din fericire – oamenii le scriau mesaje ziariștilor și le prezentau problemele lor. Faptul că scriai despre ei și micile lor necazuri, că băteai la ușile la care ei nu puteau să bată ca să ceară un răspuns și că mișcai lucrurile în bine crea o mare satisfacție, deși nu dădea capete de ziar. 

În concluzie, munca pe care au făcut generațiile de ziariști de la Capital a contat, altfel revista nu ar fi rezistat până azi pe o piață unde presa scrisă e la propriu pe cale de dispariție. 

Capital: Ce dificultăți a întâmpinat revista Capital în anii în care ați lucrat aici?
Diana Zaharia: Au fost multe, dar nu are sens să le amintim la moment aniversar. Până la urmă fac parte din viață și nu interesează cititorii. Aș aminti doar de tranziția de la ediția tipărită la mediul online tocmai pentru că există acum această dezbatere despre presă în general. Pentru mulți jurnaliști a fost un șoc atunci, unii nu au făcut față, alții au refuzat pur și simplu să facă pasul în „viitor“. Poate că management-ul nu a ales cea mai bună strategie. Cred că revista ar fi trebuit protejată mult mai mult la acea dată pentru a nu afecta brand-ul ei foarte valoros. Dar contextul a fost neprielnic. Schimbarea de paradigmă în presă s-a suprapus cu două crize: criza financiară și criza de încredere a publicului în presă în general.

Capital: Vă amintiți o întâmplare specială, deosebită din perioada în care ați lucrat la Capital?
Diana Zaharia: Faptul că l-am întâlnit la Capital pe viitorul soț, zic că este o întâmplare specială. 

Capital: Ce mesaj aveți pentru cititorii de astăzi ai Capital?
Diana Zaharia: Presă fără cititori nu există, dar nici oameni informați fără presă. Avem nevoie unii de alții și trebuie să ne sprijinim. Pragmatic. Așa cum zicea cinic escrocul Ostap Bender (personajul lui Ilf și Petrov): oamenii care nu citesc ziare ar trebui, din punct de vedere moral, omorâți pe loc. Nu luați ad litteram. E metafora ignoranței. De ignoranță se folosesc toți cei care vor să escrocheze, să păcălească, să fure. Și nu sunt puțini. Înarmați-vă cu informație.