Diana Șoșoacă vine cu o altă serie de declarații șocante. Senatoarea susține că i s-a atras atenția să aibă grijă în Parlament, să se ferească pentru a nu fi otrăvită. Totodată, ea a precizat că din cauza fricii a ajuns să se uite în fiecare zi sub scaun.

Senatoarea a mai precizat că a fost avertizată nici să nu mănânce, să bea apă sau să primească ceva, lucru pe care l-a și făcut.

„Am ajuns să mă uit sub scaun, să nu fiu otrăvită, așa cum a pățit Doina Pană. Mi s-a atras atenția să nu mănânc de acolo, să nu beau apă de acolo, am ajuns să nu mai miros florile, să nu mai primesc o carte”, a spus senatoarea, la Antena 3.

Diana Șoșoacă a spus adevărul

Diana Șoșoacă a vorbit și despre George Simion, liderul AUR, dar și despre sistemul care se află în spatele acestuia. Mai exact, potrivit senatoarei, Parlamentarul spune că, mai nou, copiii săi sunt ținta atacurilor și că băiatului său, în vârstă de 19 ani, ar urma să i se însceneze un dosar penal pe droguri.

De asemenea, ea a mai adăugat că nu știe cine poate face asta, însă acesta este motivul pentru care iese atât de des în mediul online, să arăte tot ce știe.

„Am fost anunțată să am mare grijă, să-i pun pază băiatului care e sportiv și nu stă acasă. I se înscenează ceva legat de droguri. Am vorbit cu cineva să-i ofere pază și protecție. Ies online că arăt că știu. Nu știu cine poate să facă, dar eu i-am avertizat pe toți. Este sistemul pe care George Simion îl acuză că îi distruge partidul. Dar ei lucrează împreună”,  aspus Diana Șoșoacă.

Totodată, senatoarea a mai adăugat că ea ”a deranjat” pe cineva din sistem și știe foarte bine acest lucru.

”Diana Iovanivici Șoșoacă a trezit o mare parte din acest popor, a devoalat ce se întâmplă în acest sistem. Este foarte clar că am deranjat.

Am deranjat mafia adopțiilor. Prețul unui copil este între 100.000 și 600.000 de euro. Am avut cu mafia pădurilor și a retrocedărilor.

Am avut sute de cazuri la Comisia de Abuzuri”, a mai spus Diana Șoșoacă.