”Am incredere ca in zece ani, o mare parte din Lotul National de Hochei al Romaniei va fi alcatuit din copiii pe care ii vedeti astazi aici, la Patinoarul Tiriac – Telekom Arena. Sunt echipe tinere, formate in urma cu un an si jumatate din copii care, la momentul acela, abia invatau sa mearga bine pe strada si au ajuns, in cateva saptamani, sa mearga pe patine. Sunt ambitiosi si perseverenti, exerseaza la antrenamente de cate doua ore, de cinci ori pe saptamana, iar la recentele competitii amicale europene au obtinut rezultate notabile, cu care ne mandrim. M-as bucura foarte mult ca, in viitor, sa vad aceste echipe, formate de antrenorii Fundatiei Tiriac la Patinoarul Tiriac – Telekom Arena, jucand in Campionatul National de Hochei.

In continuare, ambitia si consecventa raman reperele formarii generatiilor de tineri patinatori. Antrenorii le au in vedere atat la selectiile pentru cursurile de initiere in patinaj, dar si mai departe, pentru alcatuirea echipelor de hochei juniori pregatite de Fundatia Tiriac si respectiv, formarea in patinaj artistic”, a declarat domnul Ion Tiriac, prezent la sesiunea de discutii de la Patinoarul Tiriac – Telekom Arena.

Recent intorsi de la competitiile amicale sustinute in Ungaria si Italia in perioada 30 august – 10 septembrie 2018, tinerii sportivi din categoriile de varsta U8 si U10 si-au reluat antrenamentele la Patinoarul Tiriac – Telekom Arena, insa au gasit timp pentru a impartasi din experientele acumulate in cadrul intalnirilor europene.

“Suntem bucurosi ca am participat la meciurile amicale din Ungaria si Italia. A fost prima noastra experienta cu echipe de hochei de varste similare din afara tarii. Suntem fericiti pentru rezultatele obtinute si asteptam noi provocari”, sunt cateva dintre impresiile micilor sportivi prezenti la eveniment.

Dupa un parcurs  competitional de 11 zile, cu peste 40 de meciuri amicale disputate pe gheta in 6 locatii din Ungaria si Italia, sportivii juniori au obtinut 29 de victorii si 7 meciuri inchieiate la egalitate, dar si 10 infrangeri, din care au invatat lectii importante pentru evolutia lor.

Povestea performantelor juniorilor de hochei a inceput la cursurile de initiere in patinaj organizate gratuit de Fundatia Tiriac la Patinoarul Tiriac – Telekom Arena.

”Acesti copii au debutat pe gheata in urma selectiei pentru cursurile gratuite de patinaj desfasurate la Patinoarul Tiriac – Telekom Arena. Ulterior, datorita seriozitatii si talentului de care au dat dovada, au intrat intr-o noua etapa de pregatire sportiva, ca jucatori in echipele de hochei pentru copii antrenate de Fundatia Tiriac. Sunt generatii de tineri sportivi ambitiosi, pe care dorim sa le crestem si sa le sustinem. Totodata, cautam in permanenta tinerele talente, pe care ne propunem sa le ajutam sa isi atinga adevaratul potential sportiv”, a declarat Eduard Pana, Director Sportiv al Fundatiei Tiriac.

Fundatia Tiriac pregateste o noua selectie de initiere in patinaj, dedicata copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 7 ani. Evenimentul va avea loc in 13 octombrie 2018, la Patinoarul Tiriac – Telekom Arena si se va bucura de prezenta domnului Ilie Nastase, alaturi de antrenorii Fundatiei Tiriac. Participarea la selectie este libera, iar copiii selectati vor beneficia gratuit de cursurile de initiere in patinaj.