Traian Băsescu a lansat un atac la adresa Laurei Codruţa Kovesi, în emisiunea lui Cozmin Guşă de la Realitatea TV.

„Eu nu sunt nemulţumit de toata activitatea lui Kovesi, ci din momentul din care a înnebunit, din 2015. A înnebunit-o puterea, pentru că niciun om normal nu organizează un „spectacol al cătuşelor” care a fost în faţa DNA. Ne vom aduce aminte de acest an 2015 şi începutul lui 2016 ca de o perioadă de care o să ne fie ruşine. Marea drama este că erorile de atunci au dus la ce se întâmplă acum, prăbuşirea încrederii în Justiţie. S-a ajuns în situaţia ca procurorii să se acuze unii pe altii de grup infracţional organizat, Vă daţi seama cum arată Romania?”, a susținut Traian Băsescu în cadrul emisiunii lui Cozmin Guşă, „România 2019”.

Traian Băsescu nu i-a uitat nici pe  George  Maior şi Florian  Coldea.

„Categoric a fost un tandem şi asta i-a dat sentimentul fals că are spatele acoperit pentru vecie, ceea ce e fals şi se va dovedi. Nimeni nu e acoperit pentru abuzuri de felul ăsta. Clar a fost un tandem Coldea-Kovesi, care s-a sudat şi pe prevederile protocolului din 2009, despre care am aflat, ca şi conţinut, atunci când au apărut în presă. (…) I-am şi avertizat, nu mai scrieţi în comunicatele DNA „cu sprijinul SRI”, dar ei erau aşa de mândri de asta că au nesocotit chiar şi recomandarea preşedintelui”,  a explicat Băsescu în emisiunea lui Cozmin Guşă, „România 2019”.

Băsescu a vorbit și despre rolul avut de Kovesi în extrădarea lui Nicolae Popa, ea transmițându-i o scrisoare unui important demnitar indonezian.

„N-a fost un eveniment programat. Nicolae Popa a stat sub protecția autorităților locale din Bali. Apoi a plecat în Jakarta, Când a plecat de acolo, a fost imediat reperat de un serviciu american. Eram în plină campanie și a venit la mine Maior. L-am primit și mi-a spus că un ofițer de informații dintr-un serviciu partener a semnalat prezența lui Nicolae Popa în Indonezia.

M-a întrebat dacă să alertăm lumea sau să îl lăsăm. Am zis să îi informeze și pe cei care au treabă cu repatrierea și să îl aducă în țară. Geoană a venit de mână cu Maior și l-am rugat să fie de acord să îl numesc pe Maior la SRI. Avea un trecut bun. Geoană nu a fost de acord din prima. Am avut vreo trei discuții pe tema asta.

Am mizat că Maior își va îndeplini atribuțiile, dar faptul că se întâlnea de două ori pe săptămână cu Ponta, Maior, Dragnea la K2 și la T14 nu m-a deranjat. Ce știu cert e că ai au avut proiecte politice de viitor: Maior- premier, Ponta- președinte.

Este o doamnă procuroare care spunea că a fost o scrisoare de la mine, dar am zis de atunci că i-am dat lui Kovesi o scrisoare pentru președintele indonezian. Doamna aceea a zis că a văzut și ce scria. Ca să nu doarmă neliniștită, îi spun că i-am scris să ne sprijine în extrădarea lui Nicolae Popa. Era nevoie de bunăvoința autorităților indoneziene. Dura și câte un an până președintele emitea decretele de repatriere. Kovesi a reușit să îi înmâneze scrisoarea.”, a comentat Băsescu.