Kylie Jenner, cea mai tânără miliardară de pe Glob

Kylie Jenner a devenit de curând, la doar 21 de ani, cea mai tânără miliardară din istorie. Mezina Kardashian a ajuns la imensa avere de 1 miliard de dolari prin compana sa de produse cosmetice, dar și prin contractele de publicitate în care este implicată. Tânăra ocupă locul cinci în topul Forbes a celor mai bogate celebrități, ea întrecându-l chiar pe Mark Zuckerberg, care a intrat în topul Forbes la 23 de ani.
Model, antreprenor şi personalitate TV, cunoscută publicului larg prin reality-showului serial “Keeping Up with the Kardashians”, ea a înființat în 2015 Kylie Cosmetics. După ce a semnat un contract de distribuție cu retailer-ul Ulta, Kylie Cosmetics își vinde rujurile pe bandă rulantă, veniturile companiei înregistrând anul trecut o creștere de 9%. Cu astfel de cifre, estimările Forbes arată că afacerea lui Kylie ajunge la cel puțin 900 de milioane de dolari.
Rujurile marca Kylie au cheltuieli de fabricare minuscule, dar profitul este extraordinar. La firma sa sunt angajați doar 13 oameni. Fabricarea și ambalarea produselor o face compania Seed Beauty, un producător privat din California. De vânzări se ocupă comerciantul online Shopify, iar mama sa, Kris, are grijă de finanțe și de PR, în schimbul unei taxe de administrare de 10% . Marketingul se desfășoară în principal pe rețelele de socializare, unde Kylie are un număr imens de fani.

  • este cea mai tânără miliardară de pe Glob
  • are o avere de 1 miliard de dolari
  • a doborât recordul pentru cea mai apreciată fotografie de pe Instagram
  • are 128 milioane de followers pe Instagram

Rihanna le vorbește tuturor femeilor

Rihanna, superba cântăreață născută în Barbados, este un idol pentru milioane de femei. Pe lângă faptul că are o carieră muzicală de success, puțini știu despre Robyn Rihanna Fenty, pe numele său adevărat, că este un model de femeie de afaceri. După ce ani de zile a testat cele mai bune produse make-up de pe piață, Rihana a constatat că mărcile existente nu acoperă nevoile tuturor femeilor care folosesc machiaj. Așa se face că în 2017, Rihanna lansează brandul Fenty Beauty. Celebra cântăreață a lansat o linie de machiaj „care vorbeste tuturor femeilor”, brandul concentrandu-se în mod special pe o gamă vastă de nuanțe de fond de ten care să se potrivească cu toate tonurile de piele. Nu ne pripim dacă spunem că Fenty Beauty a revoluționat industria de make-up, deoarece brandul a dat un imbold pe piața de profil, ca și alte branduri să diversifice gama de fonduri de ten.
Marca care îi poartă semnătura este o linie produsă de Kendo Brands, aceeași companie care deține și mărcile Kat von D și Marc Jacobs. În prima lună de la lansarea brandului, Fenty Beauty a înregistrat vânzări de 72 milioane de dolari. În anul în care produsele Fenty au intrat pe piață, revista Times a inclus compania pe lista celor mai bune invenții din 2017, alături de iPhone X, modelul Tesla 3 și nava marină NASA InSight.

  • Robyn Rihanna Fenty este numele real al cântăreței
  • Sunt 50 de nunanțe de fonduri de ten Fenty Beauty

Kat Von D, artist tatuator și antreprenor

Kat Von D este o artistă tatuatoare pasionată de desen și de make-up de când se știe. Ea a fost protagonista emisiunilor fenomen, LA Ink și Miami Ink, adorate de milioane de fani din întreaga lume. În 2008, artista surprinde și își lansează colecția de machiaj care îi poartă numele și, care, o reprezintă în totalitate. Kat Von D a devenit un etalon și un fenomen în frumusețe și a revoluționat cu adevărat ceea ce înseamnă lumea machiajului.
Prin colecția sa, Kat și-a propus să aducă pe piață produse de calitate, ultra-rezistente, cu pigmenți și culori super intense. Toate produsele din portofoliu sunt vegane, adică nu conțin derivate de origine animală și nici nu sunt testate pe animale, ceea ce aduce plus valoare companiei. Brandul său este unul îndrăzneț, care sparge orice tipare ale convenționalului. Ambalajele unice gândite chiar de către artist, sunt o viziune originală și autentică. Mai mult de atât, machiajele din gamă oferă 3 mari beneficii, au o acoperire puternică, au o diversitate mare de pigmenți ultraintenși și o rezistență sporită. Toate astea nu puteau să ducă decât la un success răsunător. Presa de peste ocean scrie despre Kat, că ar avea o avere de 15-17 milioane de dolari.

  • Kat Von D și-a făcut primul tatuaj la 14 ani
  • Averea lui Kat Von D este de apropximativ 15-17 milioane de dolari
  • A apărut în două reality show-uri, “Miami Ink” și “La Ink-Arta tatuajelor”.

Jeffree Star, un star cu 13 milioane de fani pe internet

Jeffree Star este un star de peste ocean, cunoscut mai ales pentru business-ul său , Jeffree Star Cosmetics. Puțini știu însă că Jeffree era în 2006 cea mai urmărită persoană de pe MySpace și avea o carieră puternică în muzică. Acesta a onorat câteva turnee mondiale, iar în 2009 și-a lansat chiar primul album. Cariera de cântăreț de muzica pop și de vocalist ia sfârșit în 2013, când Jeffreee părăsește brusc industria muzicii. Akon, cunoscutul cântăreț de hip-hop, l-a numit pe Jeffree “următoarea Lady Gaga”, pentru stilul său nonconformist.
În 2014 Jeffree devine și om de afaceri. El își lansează compania de produse cosmetice, din propriile sale economii, pe care începe să o promoveze intens pe YouTube. Pe lângă business-ul pe care îl deține, Jeffre are la ora actuală unul dintre cele mai mari canale de beauty de pe internet, unde a adunat 13 milioane de abonați din toată lumea.
Revista Bustle l-a descris ca „un muzician și o fostă celebritate de pe Myspace care s-a reinventat în tutorialele de make-up de pe YouTube”. Primul magazin fizic al brand-ului Jeffree Star Cosmetics s-a deschis în New Jersey, în 2018. Jeffree Star are un success nebun și asta nu poate să conteste nimeni. Influencer pe internet, antreprenor, make-up artist, muzician, lui Jeffre îi intră anual în conturi în jur de 150 de milioane de dolari, din vânzările produselor Jeffree Star Cosmetics, dar și din numeroasele campanii de publicitate în care este implicat.

  • Jeffree a fost cea mai urmărită persoană de pe MySpace
  • Jeffree Star are 13 milioane de abonați pe canalul său de YouTube

Citește și: