Primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, a declarat, referitor la întâlnirea de marți cu Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici, pe tema alocărilor bugetare pentru administrațiile locale, că aceștia ar fi încercat să-i învrăjbească pe primari și pe președinții de consilii județene. 

Toma a mai arătat că administraţiile publice locale nu se mai pot descurca cu banii ce le sunt distribuiţi de la Bucureşti şi că acest mod de distribuire a sumelor de la centru nu este corect, ţinând pe loc municipiile şi judeţele. „Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani, să ne ia şi din atribuţii”, a declarat Toma.

Primarul Buzăului a declarat, miercuri, pentru News.ro, că a participat la întâlnirea de marţi cu consilierul premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în care s-a încercat ca „primarii să fie întorşi unul împotriva celuilalt”.

„A fost o întâlnire lungă în care domnul Vâlcov şi domnul Teodorovici au încercat, şi sper că nu au reuşit, să ne pună unii împotriva altora: primarii de municipii împotriva primarilor de oraşe, primarilor de comune şi preşedinților de consilii judeţene. Am fost circa 30 de primari de mari oraşe, poziția primarilor a fost foarte clară şi am votat în unanimitate, în sensul să nu mai împărţim sărăcia: banii care se strâng la Bucureşti sunt bani care se strâng din unităţile teritoriale şi trebuie să ni se dea mai mult. În Uniunea Europeană se dă între 30 şi la 60 la sută din bugetele naţionale pentru funcţionare şi pentru investiţii în localităţi. Trebuie să înţeleagă că dacă se dezvoltă localităţile se dezvoltă şi ţara”, a declarat primarul Buzăului.

Toma a adăugat că nu este corect ca banii să se strângă la Bucureşti, iar de aici să fie împărţiţi localităţilor.

„Acest model de dezvoltare a Romaniei, totul se strânge la Bucuresti şi se face distribuire de aici, nu e corect, nu putem mări competitivitatea şi atractivitatea oraşelor aşteptând de la Bucureşti. Aseară, practic, primarii de municipii am dat un termen ca până azi, la 12.00, să primim un răspuns foarte clar pentru că, în ultimii 2 ani, ni s-au tăiat din bani şi nu e un lucru corect. Trebuie să investim ca oamenii să nu mai plece în străinătate, să atragem noi investitori”, a mai spus edilul şef al Buzăului.

 

Toma a precizat că, la întâlnirea de marţi, toţi primarii, indiferent de partidul din care fac parte, au avut aceeaşi poziţie: „Suntem cu toţii foarte porniţi şi e remarcabil că am avut o singură voce, chiar dacă eram din PSD, PNL sau UDMR. A fost aceeaşi voce: Guvernul să ne dea banii pe care îi merităm.  Lucrurile au încercat să fie duse într-o singură direcţie: impozitul pe venitul global să se ducă integral la administraţiile locale, respectiv primării şi consilii județene, dar acest lucru reprezintă foarte puțin, cam 10 la sută din bugetul naţional. Aşteptările noastre sunt mai mari. Suntem nemulțumiţi că nu putem face faţă. Peste 70 la sută din serviciile publice din ţară sunt plătite de administraţiile publice locale şi nu e în regulă. Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani să ne ia şi din atribuţii, să plătească ei mai multe dări pe care avem le dat ca primării”, a conchis primarul Buzăului.

Primarii de municipii au transmis, miercuri, că cer în continuare o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, după ce la discuţiile de marţi au participat doar consilierul acesteia Darius Vâlcov şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

De asemenea, primarii reiterează ideea că vor alocarea unei treimi din bugetul naţional către autorităţile locale, măsura fiind în acord cu realităţile europene.