Realizatoarea de televiziune şi prezentatoarea Cristina Ţopescu a fost găsită moartă, duminică seară, în casa sa din oraşul Otopeni, potrivit ultimelor informaţii oferite de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov.

Ce a anunţat poliţia

„În cursul acestei seri, în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizări, poliţiştii oraşului Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţă. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală”, se arată într-un comunicat remis pe adresa redacţiei.

Fiica comentatorului sportiv Cristian Ţopescu avea 59 de ani.

Cristina Ţopescu, născută pe 4 iulie 1960, la Oradea, a urmat cursurile Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea din Bucureşti, secţia engleză-italiană. A început să scrie la revista Cinema, iar în 1991 s-a alăturat redacţiei TVR. A lucrat mulţi ani apoi pentru Prima TV ca prezentator de ştiri, după care la Antena 3. Ţopescu a realizat numeroase interviuri şi corespondenţe, iar în 2017 s-a retras din presă, pentru politică. La finalul anului trecut, Cristina Ţopescu a fost numită consilier al ministrului Sănătăţii.

Ce a transmis Ministerul Sănătăţii

Mai mult, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, afirmă despre jurnalista Cristina Ţopescu, care era membru în echipa de comunicare a MS, că aceasta era un profesionist desăvârşit şi că nu-i vine să creadă că s-a stins, singură şi în tăcere. Colectivul Ministerului Sănătății regretă dispariția prematură a jurnalistei Cristina Țopescu, care de puțin timp se alăturase echipei de comunicare.

„Suntem consternați de această veste, care a căzut ca un trăsnet pentru noi. Atât eu, cât și echipa din MS regretăm profund dispariția acestui om minunat, o stea care a inspirat atâtea generații de telespectatori. A fost un privilegiu pentru mine să lucrez cu Cristina Țopescu, care s-a alăturat echipei noastre de comunicare de curând, și până în ultima clipă a demonstrat că este un profesionist desăvârșit. Acum, când mă uit în urmă nu-mi vine să cred că s-a stins, singură și în tăcere. Să-i spunem cu toții o rugăciune în gând și Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a spus Victor Costache, ministrul Sănătății.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat că jurnalista Cristina Popescu a fost găsită fără suflare în propria locuință și că decedase în urmă cu mai mult timp.

„Cristina Țopescu a fost găsită decedată, la ea în casă, de mai mult timp. Nu știm să fi fost bolnavă. Au fost sărbătorile, eu am fost plecat până azi, nu am fost la serviciu. Am lucrat împreuna in ultimele două luni, a fost Consilier in echipa noastră pentru probleme de comunicare. Era participativă, implicată, pasionată, a avut o contribuție importantă pentru noi”, a declarat, pentru Știrile Pro TV, Horațiu Moldovan.