Abia acum s-a aflat! Cel mai cunoscut ministru din Executiv s-a decis să facă public totul. Ecaterina Andronescu și-a adus aminte de momentele când era la liceu și a vorbit despre un moment neplăcut din perioada adolescenței.

Ecaterina Andronescu, așa cum recunoaște chiar ea, a fost întotdeauna un elev model, care învăța cu sârg și care, evident, avea la mai toate materiile notele maxime, reușind, și în liceu, și în facultate, să se claseze pe primul loc la învățătură.

Cu toate acestea, ministrul Invățământului a recunoscut că a avut parte și de o experiență dură, cu o notă ”dezastru” în perioada liceului. ”Am suflat unei colege la o teză de limba rusă și profesorul nu m-a iertat. Unu! Nu am uitat niciodată. De altfel, poate ascultându-l de foarte multe ori pe bunicul meu, foarte greu s-a lipit această disciplină. Învățam ca să nu îmi stric celelalte note. Nu am avut așa o… Nu mi-a plăcut”, a spus Ecaterina Andronescu, anunță KanalD.

Evident, aceasta a fost singura ei notă mică, în toți anii de școală, ministrul Învățămăntului recunoscând că, de-a lungul timpului, se obișnuise să ia doar notele maxime, să termine prima în an, atât la liceu, cât și la facultate, acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care a reușit să rămână, la acea vreme, în învățămând, ca și cadru didactic.

Ecaterina Andronescu a fost mai întâi secretar de stat în Ministerul Educației (în 1995), apoi ministru în 2000-2003, apoi 2008-2009, în 2012 și acum este ministrul în funcție, cu același portofoliu. ”În total nu am strâns patru ani de mandat”, explică însă ministrul Învățământului, Ecaterina Andronescu. Mai mult, ministrul a lansat un avertisment serios pentru elevii de acum. ”Noi nu știm astăzi câte profesii nu vor mai fi peste 10 ani. Poate 50%… Peste 20 de ani, cu siguranță, peste 50% dintre profesiile existente astăzi nu vor mai fi. Și, atunci, ce trebuie să facem noi? Să construim o școală conservatoare, care să nu aibă dinamica necesară pentru ca cel școlit să se poată adapta acestor schimbări? Eu cred că nu. Ceea ce trebuie să facem noi este ca ritmul schimbărilor să fie ușor de asimilat și de acceptat”, explică Ecaterina Andronescu.