Îl suspicionez  fiind unealta unor oameni care se ocupă cu traficul de persoane. De ce spun asta: el îndeplinește niște condiții foarte greu de găsit la alte persoane. Omul acesta are probleme psihice, are 8 sau 10 internări, e adevărat nu peste niște afecțiuni extraordinar de grave.  întreb eu medicul care l-a internat și l-a tratat a anunțat cumva Poliția  are sub tratament un bolnav cu probleme psihice și  acel bolnav are permis de conducere? Nu! Era absolut obligat  o facă”, a spus criminalistul Dan Antonescu.
Acesta spune că Gheorghe Dincă ar fi fost acoperit de o rețea pentru a-și desfășura activitatea, oamenii acelei rețele protejându-l.

”Cine are la îndemână un astfel de om, cu un intelect nu foarte dezvoltat, cu niște fixații de ordin psihiatric, care posedă permis de conducere. Atunci când faci taximetrie într-o zona că asta foarte mică nu se poate să nu ai sprijinul cumva, umbrela cuiva ținută deasupra. Cineva l-a acoperit”, a spus Dan Antonescu, conform România TV.

„De ce te preocupi de așa ceva dacă ai de gând să o omori? E clar că nu acesta era scopul. Ea trebuia ‘livrată’ la parametrii corespunzători unei reţele”, a spus expertul.