Liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan, a dezvăluit că, înainte de a i se propune Olguței Vasilescu funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, el ar fi fost cel vizat pentru aceste posturi cheie. Însă, ar fi refuzat. ”În primul rând, eu am făcut un jurământ față de cetățenii județului Vrancea și îi voi sluji până la finalul mandatului, iar apoi dacă îmi vor acorda din nou încredere o voi accepta cu onoare și respect. Nu plec într-o funcție de ministru.

În primul rând, dacă aș fi acceptat o funcție de ministru, aș fi acceptat-o în 2016 pentru un mandat întreg. Pentru cunoștiința dumneavoastră, colegii mei mi-au oferit funcția de ministru al Dezvoltării și vicepremier înaintea Olguței Vasilescu. Am refuzat instantaneu pentru că îmi doresc să-mi fac datoria față de cetățenii județului Vrancea”, a declarat Oprișan la Antena 3.

Chiar dacă presa a relatat pe larg despre reacția dură pe care liderul PSD de Vrancea ar fi avut-o la adresa lui Dragnea, Oprișan a încercat să minimalizeze dispusa din ședința social-democraților. “Eu în CEX-ul de ieri nu am avut niciun fel de revoltă. PSD este un partid viu, cu oameni cu experiență. Eu am propus restructurarea guvernamentală pentru a nu-i mai trece pe colegii noștri prin furcile caudine ale domnului Iohannis. Cu o restructurare guvernamentală rezolvam problema simplu și rapid în Parlament, că doar avem majoritate și nu-i mai forțam pe colegii noștri să îndure această umilință. Nu s-a acceptat această variantă, asta este. Acum, întrebarea la care trebuie să răspundem este de ce au început să plece oamenii din partid. Asta este întrebarea la care noi trebuie să răspundem.”, a declarat Marian Oprișan, la Antena 3.

 

 

Te-ar putea interesa și: