Acesta afirmă că blocajele în justiție deja au apărut şi mai deggrabă moțiunea de cenzură este singura metodă democratică de înlăturare de la putere, nu ieșitul în stradă.

„Deja blocajele au apărut. Luni, de exemplu, la Înalta Curte s-au amânat cauzele pentru că nu se ştia cine intră în instanţă, cine reprezintă Parchetul, aşa că au făcut cerere la completul de dezlegare a problemelor de drept ca să le spuna ei. Plus ca mai este si povestea aceasta ca nu mai pot fi numiti sefi interimari la Parchete. Si asta nu e gluma, pentru ca la Parchet seful ierarhic semneaza actele”, a spus Zegrean, pentru Ziare.com.

Acesta spune că trebue să existe stabilitate în justiţie.

Zegrean a fost întrebat totodată care i se pare cel mai grav lucru legat de această nouă OUG pe Justiţie.

„Din 2003, de când s-a modificat Constituţia, tot am sperat cu toţii că se va renunţa la ordonantele de urgenta sau macar nu se va mai abuza de ele. Dar asta nu s-a intamplat. S-a ajuns sa se dea chiar si 200, 280 de ordonante intr-un an! Ar insemna ca Romania este mereu intr-un dezastru, un cutremur, o inundatie, pentru ca doar atunci dai ordonanta de urgenta. Ordonanta de urgenta se da in domenii care sunt nereglementate si care necesita o reglementare urgenta. Or, in domeniul organizarii judecatoresti avem recent trei legi modificate si remodificate. Culmea, acum este a treia remodificare! Nimic nu justifica adoptarea acestor modificari prin ordonanta de urgenta. Poate doar spaima ca, daca le pun in dezbatere publica, vor fi cumva oprite”, a  adăugat el.