Mutări incredibile în Parlamentul European. Fostul premier, Dacian Cioloș, este foarte apropae de a primi o funcție important. Astfel, acesta ar putea rămâne în Parlamentul European și ar renunța la candidature la prezidențiale.

Cioloș este favorit să devină liderul noului grup liberal format în Parlamentul European în jurul preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Liderul celor de la PLUS ar fi câştigat susţinerea delegaţiei preşedintelui Macron, dar şi sprijinul europarlamentarilor spanioli, germani şi olandezi, conform unui document intern al partidului obţinut de Politico.eu.

Cioloș are totuși contraandidați serioși. Olandeză Sophie in’t Veld, susţinută de liberalii britanici şi europarlamentarul suedez Fredrick Federley, susţinut de partidele nordice, sunt ceilalţi doi candidaţi pentru postul de lider al noului grup. Cioloş pare să aibă, însă, un puternic avantaj numeric.

Dacă va câştiga la votul programat pentru miercuri dimineaţă, Cioloş ar ajunge în una dintre cele mai importante posturi din Parlamentul European, într-o perioadă în care sprijinul pentru partidele tradiţionale de centru-dreapta şi centru-stânga, PPE şi PES, se tot micşorează.

Renew Europe este un proiect politic al președintelui francez, Macron, dar și al prim-ministrului olandez Mark Rutte, Albert River, liderul partidului spaniol Ciudadanos şi vechii membri ai grupului ALDE Europa, inclusiv liderul actual al grupului, Guy Verhofstadt. Emmanuel Macron este hotărât să transforme noul grup într-un motor pentru o Uniune Europeană mai integrată, în special pe probleme economice şi financiare.