Robert Negoiță a spus ce făcea Irina Tănase la ședințele PSD. Inițial, primarul Sectorului 3 a precizat că Irina era permanenet acolo și că ar fi dat dispoziții.

Acum, Negoiță se sucește și spune că nu a văzut el acele scene, despre care a spus, zilele trecute, ci i-au fost povestite de colegii care erau invitați la Scroviștea, la ședințele cu Liviu Dragnea.

„Au venit la mine și mi-au zis. pe lângă cei care erau mai mereu acolo, ca Darius Vâlcov, era și Irina. Dădea dispoziții, ordine… Eu am rămas surprins. Știu că de la Elena Ceaușescu a trecut ceva timp”, a declarat primarul sectorului 3.

„Toată perioada Liviu Dragnea a fost aşa. Eu am fost invitat în astfel de întâlniri, le-am considerat total neprincipiale şi n-am mai participat, ba dimpotrivă m-am şi poziţionat împotriva lui Liviu Dragnea. Am considerat incorect. Nu am fost niciodată al Scroviştea. Am auzit că se întâlneau acolo şi stabileau ce trebuie să se întâmple în şedinţele oficiale, cele statutare. Erau mulţi, dar îi chemau aşa pe grupuri”, a mărturisit Negoiţă la Digi24.

Te-ar putea interesa și: