Nu mai puțin de 18 dosare există la Secția de investigare a magistraților pe numele fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi.

 Această informație apare în contextul în care procedura de numire la lui Kovesi la șefia Parchetului European este într-o fază avansată. Fostă șefa DNA s-a clasat pe primul loc în selecția pentru postul de procuror-șef european realizată de un comitet special.

„Urmare a solicitării dvs.din 06.02.2019, având ca obiect cererea formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, transmisă Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, va facem cunoscut următoarele:

Referitor la persoana care face obiectul interesului dvs., respectiv doamna Laura Codruța Kovesi, în calitate de procuror, la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt înregistrate un număr de 18 dosare”, precizează Secția de investigare a magistraților într-un comunicat, citata de Antena3.

Asta în condițiile în care Laura Codruța Kovesi vrea să ajungă procuror-șef al Parchetului European.

„18 dosare! Laura Codruța Kovesi care este în acest moment curtată, lăudată și se ignoră pe cât posibil faptul că ea a plecat din funcție în urma unei decizii a CCR, care de asemenea constatase încălcări făcute de fosta șefă a DNA, în acest context aflăm că există 18 dosare în care apare numele Laurei Codruța Kovesi”, a spus Alessandra Stoicescu.

Dar, asta nu e tot. Încă două lovituri mai vin pentru Laura Codruța Kovesi. Încă un om de bază al fostei procuror-șef al DNA părăsește instituția. Este vorba de procurorul Gheorghe Popovici.

Iar la Secția pentru investigarea magistraților sunt în lucru aceste 18 dosare. Sebastian Ghiță a fost audiat, marți, prin videoconferință din Serbia, fostul deputat făcând plângere în dosare în care apare numele fostei șefe DNA.

 

1) *Dosar penal nr.42/P/2018

Inspectori judiciari din cadrul Inspectiei Judiciare – Directia pentru procurori au fost investiti cu efectuarea de verificari la Directia Nationala Anticoruptie – Structura Centrala. Printre inspectorii judiciari carora li s-a repartizat lucrarea a fost si d-na procuror FM. S-a sesizat faptul ca, pe parcursul efectuarii verificarilor in procedura prealabila cercetarii disciplinare s-ar fi exercitat presiuni asupra inspectorului judiciar FM de catre procuror sef Directie Nationala Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, in sensul ca aceasta sa nu consemneze aspectele constatate pe parcursul efectuarii verificarilor.

2) *Dosar penal nr. 199/P/2018

Referitor la faptele de coruptie ale magistratilor vis-a-vis de director BI de la SC RCS RDS SA.

3) *Dosar penal nr. 261/P/2018

Referitor la dosarul penal nr. 468/P/2013 al Directiei Nationale Anticoruptie – Structura central.

4) *Dosar penal nr. 262/P/2018

Referitor la cercetarea penala din dosar penal nr. 468/P/2013 al Directiei Nationale Anticoruptie – Structura Centrala.

5) *Dosar penal nr. 263/P/2018

Referitor la cercetarea penala din dosarele 312/P/2014 si 191/P/2015 ale Directiei Nationale Anticoruptie – Structura Centrala.

6) *Dosar penal nr. 265/P/2018

Referitor la fapte de abuz in serviciu si fapte de coruptie – dosar 404/39/2018 al Curtii de Apel Suceava.

7) *Dosar penal nr. 342/P/2018

 

Procurorul PG, procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie cu sprijinul si acordul procurorului sef Laura Codruta Kovesi a exercitat promisiuni si amenintari asupra martorului denuntator MFI si a inc. SH, cu scopul de a-i determina sa dea declaratii mincinoase in ceea ce o priveste in dosarul penal nr. 95/P/2015.

8) *Dosar penal nr. 358/P/2018

Prin sesizarile formulate autorii sustin ca in esenta persoanele din conducerea Primariei Jilava ar fi fost favorizate de catre toti cei vizati in derularea litigiului pe care SOCIETATEA AGRICOLA JILAVA l-a avut cu Primaria Comunei Jilava in perioada anilor 1997-2006.

9) *Dosar penal nr.849/P/2018

In cursul anului 2015 la solicitarea procurorilor de la Directia Nationala Anticoruptie Ploiesti si sub amenintare ca va fi arestat, numitul CVA a colaborat la inscenarea unor dosare penale pentru anumite persoane cu functii publice, prin ticluirea de probe. Toate aceste tehnici de fabricare a dosarelor penale au fost acceptate de catre procurorul general Laura Codruta Kovesi.

10) * Dosar penal 891/P/2018

Persoana vatamata PS din mun. Constanta a formulat plangere penala in referire la solutiile dispuse in dosarele privind pe demnitarii statului.

11) *Dosar penal nr. 1122/P/2018

Persoana vatamata a fost nemultumita de modul in care au fost efectuate cercetarile penale in dosarul in care s-a dispus trimiterea in judecata – dosar penal 11P/2017 precum si referitoare la tergiversarea solutionarii plangerii de catre procurorul Laura Codruta Kovesi, plangere depusa in luna februarie 2017 la Directia Nationala Anticoruptie – Structura centrala.

12) *Dosar penal nr. 1136/P/2018

 

In cursul lunii aprilie 2018 numitul IS a fost citat la sediul DNA -Structura Centrala, unde in prezenta procurorului DPS, procurorul sef Laura Codruta Kovesi a incercat prin intimidare sa-I determine sa dea declaratii necorespunzatoare adevarului si care sa-i fie favorabile procurorului OLG.

13) *Dosar penal nr. 1172/P/2018

La data de 03.12.2018 petentul a depus denunt – in cursul anului 2011 Laura Codruta Kovesi, la momentul acela procuror general al PICC], i-a solicitat sa efectueze plata sumei de 268,689 lei reprezentand contravaloarea cursei aeriene Romania – Indonezia si retur, cursa ce urma sa fie efectuata in scopul aducerii in tara a numitului PN, persoana fata de care exista in curs procedura de extradare.

14) * Dosar penal 1279/P/2018

Numitul GFM, presedinte al Fundatiei Europene pentru Buna Guvernare si Prevenire a Coruptiei -EurHonest, Bucuresti, sesizeaza savarsirea infr. de coruptie de catre procurori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, Ministerului Apararii Nationale, Administratie Prezidentiala.

15) * Dosar penal 1417/P/2018

Numitul VOS formuleaza plangere penala sub aspectul savarsirii infr. prev. de art. 280 al. 2 Cpen, 283 al. 2 C pen, privind pe procurorii Kovesi Laura Codruta, IM si BR – in referire la dosar 347/P/2011 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

16) * Dosar penal 1422/P/2018

Numita MF formuleaza plangere penala sub aspectul savarsirii infr. prev. de art. 297 C pen de catre procuror din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie -Kovesi Laura Codruta si magistrati judecatori care au judecat cauzele avute pe rolul Judecatoriei Focsani.

17) * Dosar penal 102/P/2019

Numitii SI si SAD, fosti avocati in Baroul Bihor, formuleaza plangere penala sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. de art. 297 Cod penal, art. 283 Cod penal si art. 280 Cod penal, savarsite de catre Kovesi Laura Codruta, procuror in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si alti magistrati, atat judecatori cat si procurori, care le-au instrumentat si judecat dosarele.

18) * Dosar penal 216/P/2019

Numitul SS, persoana privata de libertate, formuleaza plangere penala sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 297 si art. 367 Cod penal Cod penal de catre procuror din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Kovesi Laurea Codruta si magistrati judecatori care au judecat cauzele avute pe rolul Curtii de Apel Suceava.