Conform unui studiu, făcut în prima parte a anului 2019 pe un eşantion de 1.000 de anunţuri cu maşini second-hand publicate pe internet, InspectorAuto a descoperit că 60% aveau cel puţin o daună ascunsă iar puţin peste 2% aveau daune totale nedeclarate. Astfel, cu cât maşina este mai ieftină, cu atât creşte riscul de a cumpără o maşină cu mai multe daune. Cele mai multe maşini cu daune sunt cele sub 10.000 euro, urmate apoi de cele între 10.000 şi 15.000 euro şi de cele între 15.000 şi 30.000 euro.

Şi totuşi, în România, încă se pot vinde lejer maşini care au avut daune majore pentru că majoritatea cumpărătorilor nu verifică maşina înainte de cumpărare, reiese din sondajul InspectorAuto. 55% dintre respondenţi au recunoscut că nu au făcut o verificare tehnică şi de daunalitate înainte de cumpărare, în timp ce 45% au spus că au cumpărat maşina doar după ce au verificat-o.

”Din păcate legislaţia nu îl ajută foarte mult pe cumpărătorul de maşini pentru că vânzarea maşinilor cu kilometrajul modificat sau cu daune ascunse nu sunt expres prevăzute în vreo infracţiune ci se merge pe drept comun. De aceea este foarte important ca toate verificările să se facă înainte de cumpărare, înainte să dai banii pe maşină”, se arată în comunicat.

„90% din cumpărătorii de maşini second-hand au declarat că ar prefera să ştie istoricul de daune decât cel de kilometri. Este oarecum surpinzător să aflăm acest lucru din moment ce cuvântul “kilometri” este pe buzele tuturor cumpărătorilor de maşini care ne contactează. Marea lor majoritate nici nu ştiu că se poate afla istoricul de daune online iar o altă parte importantă crede că daunele se trec în cartea de service. Nimic mai fals, în cartea de service se trec de obicei doar reviziile şi rechemările în service”, a declarat Mihai Cune.

Te-ar putea interesa și: