,,Normal că Vâlcov nu îşi dă demisia şi normal că nimeni din PSD nu va avea curajul să ceară demisia lui Vâlcov, pentru că este cel mai bun prieten al lui Dragnea, practic locuiesc împreună şi conduc împreună Guvernul în care doamna Dăncilă face doar figuraţie comică. Există însă o problemă mai mare decât demisia lui Valcov. Faptul că gruparea Dragnea primeşte, de la persoane şi/sau instituţii, documente compromiţătoare despre cei care le opun rezistenţă. Şi că primeşte şi documente secret de stat. Şi că nu are nicio jenă în a le folosi pentru a-şi ataca adversarii sau pentru a-i intimida pe cei care ar avea de gând să-i conteste puterea absolută. Adevăratul Stat Paralel,” a scris jurnalista Adriana Duțulescu într-un comentariu pe Facebook.

Săptămâna trecută, când social democraţii se aflau la mare, consilierul premierului, Darius Vâlcov, a fost filmat de jurnalişti, în timp ce era la plimbare alături de iubita preşedintelui PSD.

Apropierea dintre Dragnea şi Vâlcov explică și de ce consilierul premierului lucrează încă la Guvern, deşi are o condamnare la 8 ani de închisoare în primă instanţă. Liderul PSD l-a apărat chiar şi când Vâlcov a făcut publice datele medicale ale unui protestatar şi a insinuat că președintele Klaus Iohannis, Forumul Germanilor şi mişcarea #rezist ar fi naziști, potrivit Realitatea TV.

 

Te-ar putea interesa și: