„Viorica Dăncilă, președintele PSD și prim-ministru în exercițiu, va candida la președinția României. Decizia va fi anunțată în cursul zilei de miercuri, iar viitorul Congres va fi doar un eveniment de lansare a candidaturii. Cum s-a ajuns la această situație în condițiile în care până acum câteva luni era “vedeta” gafelor prin mass-media, s-a mai scris.

Promovată de Liviu Dragnea de la Teleorman la Bruxelles pentru două mandate, considerată resursa zero a fostului lider PSD, a fost adusă la Palatul Victoria pentru că a fost considerată foarte ascultătoare. Aceasta a fost ultima greșeală a lui Liviu Dragnea, întrucât Viorica Dăncilă s-a dovedit a fi foarte ascultătoare, numai că îi asculta pe alții.

Viorica Dăncilă, spre surpriza celor din jurul lui Dragnea a fost foarte puțin dispusă să se sacrifice pentru interesele „penalilor”. Dacă utilitatea ei ca „spărgător de gheață” s-a dovedit a fi egală cu zero, nici ca prim-ministru nu s-a arătat a fi extrem de abilă. Deși a petrecut două mandate ca europarlamentar a devenit celebră prin dezastrul pe care-l declanșa la fiecare ieșire publică. Dovezi de analfabetism funcțional, amnezii de protocol, declarații contradictorii, deveniseră scheleți care-i umpleau dulapurile de la guvern.

Potrivit informațiilor pe care le-am obținut de la surse din guvern, Viorica Dăncilă era celebră pentru apetența de shopping. Având ca designer preferat pe Luisa Spagnoli, un brand medium-high, primul-ministru are momente în care petrece ore în șir la guvern cumpărând rochii și pantofi. Același lucru se întâmplă și în deplasările din străinătate, când preferă plata cash.

Extrem de afectată de modul (ușor mitocănesc) în care CTP i-a pus eticheta de “pavian cu mantie”,Viorica Dăncilă a apelat la o echipă de experți, trimiși de Liviu Dragnea ca să o ajute! De la schimbarea de look, până la operații estetice, a fost folosit tot arsenalul pentru a o face mai simpatică.

De ce făcea gafele discursive și de protocol este un lucru pe care am încercat să-l aflu de la începutul mandatului acesteia. Știam că Liviu Dragnea era siderat de prestația acesteia, dar nu înțelegeam cum poți să spui că te afli la Hunedoara când ești la Suceava, sau să confunzi Prisitna (Kosovo) cu Podgorica (Muntenegru). Dacă era vreun star rock zăpăcit de droguri și concerte mai înțelegeam, dar primul-ministru României nu are asemenea obiceiuri și program.

Una din explicații este aceea că Viorica Dăncilă nu înțelege ce citește, nu pricepe sensul unor cuvinte, iar apropiații ei spun că face dezacorduri în permanență în conversații private. Ceea ce nu este un lucru exotic în lumea politică românească.

Numai că după încarcerarea lui Liviu Dragnea și-a propus să pună mâna pe PSD și să candideze la președinția României. Ceea ce o va transforma într-un personaj cu vizibilitate uriașă.
Vor intra în atenția opiniei publice și relațiile de afaceri din jurul ei, mă refer în primul rând la „Cercul de Fier” creat de Costin Mihalache, fostul diplomat și ofițer SIE, Ică Voinea, Cristian Burci, Florin Ciocănelea, cu interese politice și de afaceri. Interesant este că Viorica Dăncilă a devenit mai puțin dependentă de aceștia, ultimul scandal cu Costin Mihalache purtat în jurul persoanei care să conducă CNAIR s-a lăsat cu o demisie a șefului Cancelariei, neacceptată de primul-ministru. Acesta îl susținea pe Cristian Andrei, un alter-ego al lui Narcis Neaga, numai că Dăncilă l-a preferat pe Sorin Scarlat. Este prima ciocnire serioasă între interesele de afaceri ale „Cercului de Fier” și interesele guvernului. Miza era suficient de mare ca să ducă la demisia celui mai apropiat om al ei, numai că lucrurile aparent s-au calmat.

Miza cea mai importantă a perioadei următoare va fi preluarea PSD, iar pentru acest lucru Viorica Dăncilă trebuie să candideze la președinția României. Sincer nu-mi dau seama care este raportul corect între ceea ce are impresia că poate și ceea ce i se spune că poate. Oricum Viorica Dăncilă are ambiții politice mari, ceea ce îl va ajuta indirect pe Klaus Iohannis. Îi va da inamicul perfect pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale și de ce nu, chiar pentru al doilea… Este soluția perfectă pentru toată lumea!”, a scris Dan Andronic într-un editorial pe EVZ.ro.