„Aproape un sfert de milion de români, alungați din țară într-un singur an de o guvernare preocupată doar de bunăstarea corupților!

Cifrele date recent de INS sunt cea mai clară dovadă a ”eficienței” despre care se tot laudă doamna Dăncilă. Aproape 250 000 de români, majoritatea la vârsta maximei productivități, au plecat din țară anul trecut. Împreună cu ei, cel mai mare număr de copii și tineri care au emigrat în ultimii 9 ani din România!

Nu sunt doar cifre, este realitatea dureroasă a guvernării PSD din ultimii ani. O guvernare care a luptat în fiecare zi pentru propria bunăstare și împotriva românilor:

• Din 2012, România a fost îndatorată cu peste 120 miliarde lei, iar acești bani nu se regăsesc în proiecte de dezvoltare;

• În 2018, românii au plătit 12,3 miliarde lei dobânzi pentru împrumuturi, bani cu care s-ar fi putut face 750 km de autostradă sau cele 8 spitale regionale de urgență! În primele 7 luni din 2019, s-au plătit 8,3 miliarde lei pentru dobânzi, bani care ar fi putut fi folosiți pentru infrastructura școlilor;

• Pentru 9 miliarde de euro din fondurile europene, guvernul PSD nici măcar nu s-a deranjat să depună vreun proiect. Au fost pierdute miliarde de euro, bani gratuiți din fondurile structurale, pentru că lor, guvernanților PSD – ALDE, nu le ieșea nimic de pe urma acestor bani! Românii ar fi putut avea investiții în sănătate, educație și infrastructură;

• De 3 ani de zile, România este campioană în Uniunea Europeană la creşterea preţurilor. Creşterea de salarii cu care se tot laudă doamna Dăncilă este o păcăleală, românii au salarii mai mari, dar cumpără mai puțin;

• 4 miniștri PSD au ”muncit” să aducă educația în groapă! Avem cele mai slabe rezultate din ultimii ani la orice fel de examene: bacalaureat, evaluare națională, titularizare. Nu este de mirare că mare parte din cei 250 000 de români sunt familii tinere cu copii pe care nu îi vor educați în România;

• Condițiile din spitalele românești și întregul sistem sanitar manageriat de PSD nenorocesc sănătatea și viața oamenilor. România va deveni în curând o țară fără medici. În anul 2018, 6 medici pe zi au părăsit România;

• Instituțiile menite să apere cetățenii sunt profund viciate de incompetență și nepotism, în timp ce infractori periculoși sunt trimiși înapoi în societate, prin recursul compensatoriu.

În aceste condiții, datele furnizate de INS nu ne mai miră. Românii au plecat din țară în căutarea unei societăți normale, pentru că cea de acasă era profund viciată de politica PSD. Doamna Dăncilă ar trebui să iasă din basmele în care trăiește și să își asume realitatea!,” a scris Raluca Turcan pe Facebook.