Adrian Țuțuianu s-ar folosi chiar și de numele șefilor de servicii secrete, mai exact, Lucian Pahonțu, cu care susține că ar avea o realație apropiată. De asemenea, proaspătul exclus din partid, le spune primarilor că îl vor apăra serviciile de informații, ceea ce este evident fals. „Mare parte din primari au mici scheleți în dulap și sunt înspăimântați că s-ar putea trezi cu dosare, dacă nu-și arată susținerea față de Țuțuianu. Asta este o aberație, dar unii îl cred”, au dezvăluit surse pentru Capital.

Vezi și EXCLUSIV! Cine a complotat de fapt la dosarul VALIZA! Aniversarea care l-a făcut pe Liviu Dragnea să „viseze”

Membrii Biroului Permanent Judeţean al PSD Dâmboviţa, parlamentarii PSD din judeţ, primarii, consilierii județeni, municipali și președinții social-democrați ai organizațiilor locale au semnat o declaraţie comună prin care denunţă excluderile de luni din partid. În realitatate, însă în organizația PSD Dâmbovița este sărbătoare și toți speră să reintre lucrurile în normal.

„Este bolnav de putere”, spunea și fostul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, dat jos din funcție pentru că l-a contrazis în trecut pe Adrian Țuțuianu. De altfel, în întreg județul funcțiile cheie sunt ocupate de oameni cu studii îndoielnice, iar nemulțumirea este una crescută printre cetățeni.

Rovana Plumb este noul președinte interimar al PSD Dâmbovița și un om cu mare greutate în teritoriu. Țuțuianu a anunțat că va contesta deciziile luate în partid, dar șansele de reușită sunt minime. Au existat speculații că ar putea merge la Pro România, dar Victor Ponta a ținut și el să precizeze că nu dorește baroni în partid.

Fostul deputat Radu Popa l-a acuzat pe Adrian Țuțuianu în mai multe postări pe facebook că el a fost cel care l-a denunțat la DNA pe Ion Stan, fostul președinte al PSD Dâmbovița și că ar fi avut tehnică de înregistrare pe el și astfel ar fi furnizat înregistrări procurorilor. În schimb, Țuțuianu ar fi primit toate funcțiile deținute de Stan.

Acesta a fost chiar și închis și a decedat anul acesta, supărat și neîmpăcat cu ideea că omul pe care l-a adus în partid și l-a crescut l-a trădat în această manieră mizerabilă.

Conform unor surse din PSD, Liviu Dragnea nu va ceda șantajului și va merge mai departe cu planurile sale. Mai mult decât atât, acesta este mai ambiționat ca niciodată să-și îndeplinească toate obiectivele fixate.