România pierde populație în fiecare zi, deși nu se află în război. Ultimele cifre făcute publice sunt de-a dreptul înfricoșătoare. Ce s-a întâmplat în ultimii patru ani reprezintă un adevărat dezastru. Peste 4% din populaţia României a părăsit ţara în ultimii 4 ani. Acesta este anunțul făcut de vicepreşedintele Centrului Român pentru Integrare, Ioan Puhace.

Dezastru total pentru România

La rândul său, vicepreşedintele Uniunii Europene a IMM-urilor, Florin Jianu, a precizat că, în prezent, România are un deficit pe piaţa forţei de muncă de aproximativ un milion de oameni, iar o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme ar putea fi atragerea de lucrători din ţările vecine. Majoritatea sunt aduşi din Vietnam, China, Turcia, Sri Lanka şi Republica Moldova.

Vicepreşedintele Centrului Român pentru Integrare, Ioan Puhace, vine cu soluții. Acesta spune că pentru acoperirea necesarului de forţă de muncă de pe piaţa românească este nevoie de politici publice clare. „În primul rând, ar trebui la nivel naţional dezvoltate acele politici publice, care să permită dezvoltarea sectorului privat şi aici mă gândesc la analizarea problemelor de imigraţie şi creşterea calităţii vieţii în România.

De asemenea, învăţământul românesc este în faţa unor examene în ceea ce priveşte coerenţa între ce produce el şi piaţa muncii. Un alt aspect care trebuie luat în seamă este imigraţia. Dacă luăm în considerare numărul de avize, care a fost aprobat pentru România, spunem că este puţin faţă de cerinţele angajatorilor români”. spune Ioan Puhace, conform Radio România Actualități.

Pe de altă parte preşedintele Consiliului Naţional pentru IMM-uri, Florin Jianu, a spus că economia românească a crescut în ultimii ani şi mulţi dintre românii plecaţi ar putea să se întoarcă, având în spate experienţa muncii în ţări mai dezvoltate. Florin Jianu a mai precizat că dacă totuşi este nevoie să aducem muncitori străini, atunci ar fi bine să ne orientăm spre ţările din jurul nostru. „Eu nu m-aş uita atât de mult spre zonele asiatice, spre zone cu o cultură total diferită, ci m-aş uita la vecini: Serbia, Ucraina şi Moldova”, este opinia lui Florin Jianu, conform sursei citate.