Hotărârea instanței de la Luxemburg, din 14 mai 2019, se aplică pe tot cuprinsul UE, inclusiv în România.

Pentru asigurarea efectului util al drepturilor conferite de Directiva privind timpul de lucru și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, statele care aparțin Uniunii Europene trebuie să le impună angajatorilor obligația de a institui un sistem obiectiv, fiabil și accesibil, care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic efectuat de fiecare angajat.

Judecătorii UE au subliniat și  importanța dreptului fundamental al fiecărui lucrător la o limitare a duratei maxime de lucru și la perioade de repaus zilnic și săptămânal, care este consacrat în cartă și al cărui conținut este precizat de Directiva privind timpul de lucru.

De asemenea, specialiștii amintesc că lucrătorul trebuie considerat partea vulnerabilă în cadrul raportului de muncă, astfel încât este necesar să se prevină ca angajatorul să îi impună o restricție a drepturilor sale.

În lipsa unui sistem care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic al fiecărui lucrător, nu se poate stabili în mod obiectiv și fiabil nici numărul de ore de lucru efectuate precum și repartiția lor în timp, nici numărul de ore suplimentare, ceea ce face excesiv de dificil, dacă nu imposibil în practică, pentru lucrători să asigure respectarea drepturilor lor.

Astfel, stabilirea obiectivă și fiabilă a numărului de ore de lucru zilnic și săptămânal este esențială pentru a determina dacă durata maximă săptămânală de lucru care include orele suplimentare precum și perioadele minime de repaus zilnic și săptămânal au fost respectate.

Așadar, conform Curții, o reglementare națională care nu prevede obligația de a recurge la un instrument care să permită această stabilire nu garantează efectul util al drepturilor conferite de cartă și de Directiva privind timpul de lucru, întrucât privează atât angajatorii, cât și lucrătorii de posibilitatea de a verifica dacă aceste drepturi sunt respectate, potrivit StartupCafe.ro.

Te-ar putea interesa și: