Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a făcut luni declarații în privința Brexit-ului. Acesta a ținut să sublinieze că deși Brexit-ul va afecta pe toți, românii vor resimții cel mai puternic efectele.

”Subiectul Brexit începe să fie în prima linie şi să nu uităm că nu este un subiect abstract, este un subiect care ne afectează pe toţi şi va afecta în mod special pe cetăţenii români din Marea Britanie şi acţiunea noastră diplomatică din timpul preşedinţiei trebuie continuată cu accentul de a păstra ce am obţinut atunci, de a păstra această conservare a drepturilor cetăţenilor români care a fost obţinută pe durata preşedinţiei. Dosarul Brexit este unul dintre dosarele cele mai importante din punct de vedere al României. Va fi important să vedem cum vor evolua negocierile în perioadele următoare, dar trebuie să ne asigurăm că prin acţiunea noastră, nu numai la nivelul Comisiei, nu numai la nivelul Consiliului, dar şi la nivelul ţărilor membre, drepturile cetăţenilor români vor fi respectate”, a declarat George Ciamba, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Acesta a precizat faptul că a discutat cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, despre protejarea drepturilor cetăţenilor români ce trăiesc în Marea Britanie, după Brexit.

„Am avut o discuţie telefonică cu negociatorul-şef Michel Barnier. Am împărtăşit acelaşi punct de vedere privind importanţa unei acţiuni comune a celor 27 de state membre alături de negociatorul-şef pentru a apăra şi proteja drepturile cetăţenilor UE/români rezidenţi în Marea Britanie”, a scris George Ciamba pe Twitter.

Premierul Boris Johnson ar urma să aibe o discuție telefonică, chiar în această săptămînă, cu președintele Klaus Iohannis, conform declarațiilor ambasadorului României la Londra, Dan Mihalache.

„Din câte ştiu eu, partea britanică a solicitat chiar şi o convorbire telefonică cu preşedintele României, care ar putea să aibă loc într-o perioadă foarte, foarte apropiată, poate chiar în această săptămână. Şi premierul Boris Johnson este supus unui anumit tip de presiune a opiniei publice interne. El trebuie să livreze un plan de ieşire şi în acelaşi timp să aibă în vedere că majoritatea funcţională în Camera Comunelor este poate chiar mai slabă din punct de vedere al numărului de voturi decât cea din România. La ora aceasta, cred că Guvernul din Marea Britanie are un avans de un vot”, a afirmat Dan Mihalache.

Întrebat dacă preşedintele Iohannis ar putea pleca într-o eventuală vizită în Marea Britanie, Dan Mihalache a răspuns: „Nu. Vă spun şi de ce. Deocamdată situaţia politică din Marea Britanie este şi ea destul de fluidă, după cum foarte fluide sunt şi negocierile pe care Marea Britanie le poartă cu UE în vederea Brexitului. Atunci, sigur că valoarea noastră, a misiunii diplomatice, a fost să menţinem nivelul relaţiilor foarte ridicat, dar nu neapărat să facem acest exerciţiu, care la această oră ar putea fi mai degrabă de imagine. Contactele sunt bune”.