Redăm integral apelul:

”Apel pentru evitarea necondamnării în Uniunea Europeană

a GENOCIDULUI, a crimelor împotriva umanității

și a unor acte de mare corupție, datorită posibilelor

decizii injuste ale „Zeiței Justiției” Laura Codruța KÖVESI

Excelențelor Lor:

· D-nei Cancelar al Republicii Federale Germania ANGELA MERKEL. Prin amabilitatea d-lui Ambasador al Germaniei în România CORD MEIER-KLODT
· D-lui președinte al Franței EMMANUEL MACRON. Prin amabilitatea d-nei Ambasador al Franței în România MICHÈLE RAMIS

· D-lui Președinte al Comisiei Europene JEAN-CLAUDE JUNCKER

· D-lui Președinte al Consiliului European DONALD TUSK

· D-lui Președinte al Parlamentului European ANTONIO TAJANI

· D-nei Comisar european pentru Justiţie VERA JOUROVA

· D-lui Președinte al Comisiei pentru Libertăţi civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European CLAUDE MORAES

· D-nei Șef al Reprezentanței Comisiei Europene în România ANGELA CRISTEA

· D-lui Amabasador al Statelor Unite ale Americii în România Hans Klemm

Spre știință:

D-lui Preşedinte al României KLAUS IOHANNIS, D-nei Prim-Ministru al României VIORICA DĂNCILĂ, D-lui Ministru al Justiției TUDOREL TOADER, D-lui Procuror general AUGUSTIN LAZĂR, D-lui Preşedinte al Senatului CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, D-lui Preşedinte al Camerei Deputaților LIVIU DRAGNEA, D-nei candidat pentru funcția de Procuror șef al Parchetului European (EPPO) LAURA CODRUȚA KÖVESI

Excelențele Voastre,

Subsemnatul Sorin Ilieșiu, fost senator al României între anii 2012-2016, fost vicepreşedinte al Alianţei Civice (cea mai prestigioasă organizație nonguvernamentală din România între anii 1990-2010), vă atenționez că dacă, Doamne ferește!, în Uniunea Europeană va exista un alt ADOLF HITLER alături de alți Joseph Göbbels, Heinrich Himmler, Josef Mengele – supranumit „Îngerul morții”, Hermann Göring, Joachim von Ribbentrop, Rudolf Hess, care s-ar face vinovați de GENOCID și de alte crime împotriva umanității, d-na LAURA CODRUȚA KÖVESI care candidează pentru funcția de Procuror șef al Parchetului European (EPPO) i-ar putea salva la fel cum a procedat în România în calitate de procuror general (funcție pe care a deținut-o între anii 2006-2012): …Mă refer la netrimiterea în judecată a autorilor GENOCIDULUI care a avut loc în România în perioada 22-30 decembrie 1989 când, după arestarea dictatorului comunist Ceaușescu și a soției sale, s-au înregistrat aproape 1000 de morți și peste 2000 de răniți. …Mă refer de asemenea la netrimiterea în judecată a autorilor crimelor împotriva umanității din 13-15 iunie 1990, al căror bilanț e următorul: 4 morţi, 16 răniţi prin împuşcare, vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de persoane (542 răniţi spitalizaţi şi sute de răniţi nespitalizaţi); 1250 de persoane arestate ilegal din motive de ordin politic în unităţi militare unde au fost torturate; cel puțin zece femei arestate ilegal au fost violate de soldați în unităţi militare; peste 500 de persoane au fost deliberat lovite în cap cu obiecte contondente – topoare, răngi, bâte, etc. – loviturile determinând traumatisme şi contuzii craniocerebrale; de asemenea, au fost atacate sedii de partide democratice, publicații democratice, sedii de organizații culturale și universitare; s-au înregistrat uriaşe distrugeri materiale şi enorme pagube financiare inclusiv la ministere precum cel de Interne, al Apărării, al Transporturilor, al Minelor, la Televiziunea Română și Serviciul Român de Informații.

După 17 ani de la aceste evenimente, în anul 2007, am avut câteva întâlniri cu Procurorul general al României Laura Codruța Kövesi având ca scop aflarea adevărului despre aceste cumplite crime. Iată comunicatul oficial al Parchetului din 12 feb. 2007 referitor la prima din aceste întâlniri: „Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, d-na Laura Codruţa Kövesi, s-a întâlnit la data de 12 februarie 2007 cu d-l Sorin Ilieşiu [subsemnatul], vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul scrisorii deschise adresate autorităţilor statului, organizaţiilor neguvernamentale şi forurilor internaţionale, semnată şi de alţi 256 de intelectuali, precum şi cu domnul Dan Voinea, general magistrat, care are în instrumentare dosarele privind Revoluţia [genocidul din 22-30 decembrie 1989] şi Evenimentele din iunie 1990 [crime împotriva umanității]. În cursul întâlnirii, reprezentantul semnatarilor scrisorii deschise [subsemnatul] a reiterat solicitarea de a se asigura de către conducerea Ministerului Public sprijin în crearea tuturor condiţiilor necesare procurorilor de caz pentru ca dosarele la care a făcut referire în respectivul document să fie soluţionate cât mai curând posibil. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [L.C. Kövesi] şi-a exprimat sprijinul, atât în cadrul acestor discuţii, cât şi cu ocazia participării la şedinţa de bilanţ a Secţiei Parchetelor Militare ce e avut loc la aceeaşi dată, pentru asigurarea tuturor condiţiilor necesare pentru ca procurorii care instrumentează aceste cauze să le poată finaliza şi a cerut soluţionarea acestora cu maximă celeritate”.

Subliniem că cercetările asupra acestor evenimente au fost începute de comisii parlamentare în 1990. Cercetările prin Justiție au fost începute abia în 1999; între anii 2000-2004 au fost suspendate; în dec. 2004 au fost reluate prin începerea urmăririi penale a persoanelor implicate în genocidul din 22-30 decembrie 1989 și în crimele împotriva umanității din 13-15 iunie 1990.

După angajamentele publice ale d-nei procuror general L.C. Kövesi pentru aflarea adevărului, în dec. 2007 dânsa a decis îngroparea adevărului prin infirmarea rezoluția din 2004 de începere a urmăririi penale a persoanelor menționate mai sus. În acest context, generalul-magistrat Dan Voinea a declarat: „Infirmarea rezoluției mele de începere a urmăriri penale de către Laura Kövesi a fost ilegală”.

Ulterior, apreciatul ziarist Dan Andronic a publicat o serie de mărturii de la chefurile la care a participat alături de d-na L.C. Kövesi și de alți „puternici ai zilei”. Cităm dintr-o astfel de mărturie: „Eram într-un grup de oameni care se învârteau în jurul lui /…/ Kövesi. Am auzit-o pe Kövesi spunând: Dar soluția pe care am dat-o nu v-a plăcut? /…/ Despre ce soluție era vorba? Neînceperea Urmăririi Penale dată lui Ion Iliescu în Dosarul Revoluției [Ion Iliescu a fost președintele României timp de zece ani după căderea comunismului]”.

În 2015, când d-na L.C. Kövesi nu mai era procuror general, ambele dosare au fost redeschise (!?). În mod firesc, d-nei Kövesi trebuia să i se deschidă în 2015 un dosar penal pentru favorizarea autorilor genocidului din 22-30 dec.1989 și a crimelor împotriva umanității din iunie 13-15 iunie 1990, ceea ce nu s-a întâmplat. …Pentru că d-na Kövesi devenise în 2013 procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA)?

Cităm din articolul „Ion Iliescu a fost salvat de la urmărirea penală de chiar Codruța Kovesi!” publicat în 2015 de celebrul jurnalist Ion Cristoiu: „Ion Iliescu a fost salvat de la urmărire penală de nimeni alta decât Codruța Kövesi, la vremea respectivă Procuror general al României. Mai precis, așa cum arată prima și ultima pagină din Rezoluția semnată de mânuța Codruței Kövesi, Dan Voinea, procurorul de caz în Dosarul Mineriadei, a dispus începerea urmării penale împotriva lui Ion Iliescu. Ion Iliescu a făcut plîngere la Codruța Kövesi. Iar Codruța Kövesi a dispus pur și simplu NUP [neînceperea urmăririi penale] în dosarul instrumentat de Dan Voinea. /…/ În 3 sept. 2008, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului General anunță decizia de Neîncepere a urmării penale a lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei. Tot Laura Codruța Kövesi îl salvează pe Ion Iliescu și de la urmărirea penală în Dosarul Revoluției prin punerea NUP în 9 apr. 2009. Să zicem că Procurorul General Codruța Kövesi avea dreptate să dea ea NUP lui Ion Iliescu. Dar atunci cum se explică Decizia Procurorului General Tiberiu Nițu din 5 feb. 2015 de infirmare a NUP-urilor anterioare, decizie confirmată de ÎCCJ [Înalta Curte de Casație și Justiție], privind redeschiderea Dosarului în cazul Ion Iliescu? Ceva nu-i în regulă în statul român poreclit și de drept. Aceeași persoană – Ion Iliescu – primește NUP în 2007 de la Procurorul General [L.C. Kövesi] pentru ca peste 8 ani să afle că NUP-ul nu mai e valabil.”

Cităm din Comunicatul din 21 dec. 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: „Prin ordonanţa din 18 dec. 2018, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii [patru inculpaţi] Ion Iliescu (membru și președinte al C.F.S.N.), Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României) /…/, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii /…/. Cercetările au vizat stabilirea situației de fapt în ceea ce privește exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat și a luării deciziilor cu caracter politic și militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, /…/. Probatoriul administrat a relevat că întreaga forţă militară a României, /…/ începând cu data de 22 dec.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia C.F.S.N. şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român. Pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989, ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.) /…/. La rândul lor, cei patru inculpaţi ar fi participat în mod direct la exercitarea de diversiuni şi dezinformări. /…/ Prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.. În acest context, în intervalul 22-30 dec. 1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe. Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22 dec. 1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. /…/ Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat. Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor. /…/”.

Menționez că în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut în anul 2007 cu d-na procuror general Kövesi i-am spus că, în opinia mea, marea corupție din România a atins cele mai înalte cote pentru că nu fuseseră pedepsite crimele împotriva umanității din iunie 1990 și, mai ales, genocidul din decembrie 1989: …Dacă asemenea crime nu sunt pedepsite, de ce ar fi pedepsite crime de mare corupție precum vânzarea „pe 2 lei”, în anii 1990, a Flotei comerciale a României – a patra din lume (!), prin implicarea fostului ministru al Transporturilor Traian Băsescu? Acesta, pentru a scăpa de Dosarul Flota și de alte dosare de mare corupție, a devenit președinte al României timp de zece ani: 2005-2014. După 2014, Traian Băsescu a devenit senator iar acum e candidat pentru Parlamentul European. După 2014, șeful DNA Laura Codruța Kövesi a decis să nu redeschidă dosarele de mare corupție ale fostului președinte Traian Băsescu chiar acesta dacă nu mai avea imunitate prezidențială. …Pentru că a numit-o procuror general pentru două mandate și apoi procuror-șef al DNA? Presa din România a prezentat multe alte infracțiuni de mare corupție care nu au fost cercetate sau judecate datorită deciziilor injuste ale „Zeiței Justiției” L.C. Kövesi.

Orice comentariu e de prisos.

Prof. univ. dr. Sorin ILIEȘIU, senator al României între anii 2012-2016

România, București, 8 aprilie 2019”