Anunțul de joi premierului britanic Borin Johnson privind acordul la care s-a ajuns între Londra și Uniunea Euriopeană în privința Brexit a dat un puternic impuls lirei sterline, care s-a apreciat semnificativ în raport cu dolarul și euro.

Încă de acum două zile, când au apărut primele zvonuri, lira sterlină a crescut cu 1,2% în raport cu dolarul american, ajungând la cursul de 1, 275 USD, cel mai mare înregistrat din mai și până acum. Iar joi cursul liră sterlină/dolar a înregistrat un nou avans de aproape 0,3 puncte procentuale, ajungând la 1,2865.

Deasemenea, moneda britanică a obținut marți o apreciere similară în comparație cu euro, cursul afișat fiind de 1,15 EUR pentru o liră sterlină. Cursul afișat joi pe cotațiile intraday a ajuns și la 1,159 euro pentru o liră sterlină.

În ceea ce privește raportul lira sterlină/leu, Banca Națională a României a anunțat joi un curs de 5,5278 lei, de asemenea cel mai ridicat din ultimele cinci luni.

Analiștii financiari apreciază că volatilitatea de pe piața valutară a atins joi un vârf, dar că instabilitatea nu s-a oprit aici și se mai pot aștepta surprize.

Revigorarea lirei sterline, după anunțul privind acordul pe Brexit, reprezintă o schimbare majoră, în condițiile în care incertitudinile majore legate de părăsirea UE de către Marea Britanie au afectat serios evoluția monedei britanince.