Numărul înmatriculărilor de motociclete la nivelul Uniunii Europene a înregistrat o scădere de 32,7% în primele patru luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 200.000 de unităţi,

Iar piaţa moto din România s-a comprimat cu 17,9%, informează, joi, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA), care citează datele Asociaţiei Europene a Constructorilor de Motociclete (ACEM).

În ceea ce priveşte România, piaţa moto a înregistrat în primele patru luni din 2020 o scădere generală de 17,9% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019 care este mult mai puţin abruptă faţă de evoluţia celei europene.

”Întreg anul 2020 va fi pus sub presiune”

Potrivit datelor APIA, în aprilie 2020 piaţa moto din România a scăzut cu 62,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce în luna martie scăderea a fost de 2,3% raportat la luna martie 2019.

„Acest rezultat este generat de o evoluţie mixtă în primele patru luni ale anului 2020 (cifrele sunt pentru grupul de ţări importante), în care remarcăm creşteri în ianuarie şi februarie şi scăderi importante în martie şi, mai ales, aprilie.

Astfel, ca urmare a caracterului de sezonalitate al pieţei motocicletelor, care face ca, de regulă, în lunile de primăvară să avem o perioadă de creştere, ca urmare a impactului pandemiei Covid-19 care a generat aceste scăderi , întreg anul 2020 va fi pus sub presiune”, se menţionează în comunicat.