Noi controale făcute de inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au adus operatorilor economici, care comercializează legume și fructe, peste un milion de amenzi. Au fost retrase de la vânzare 21 de tone de fructe şi legume considerate improprii consumului.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) continuă campania de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în marile lanțuri de magazine tip hipermarket/supermarket, depozite şi pieţe en-gros, începută în această primăvară.

„Astfel, în perioada 02.05-16.05.2019, s-a desfăşurat o nouă serie de acţiuni de control în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti, în care au fost verificaţi 656 operatori economici, din care la un număr de 341 (52%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare.

A fost verificată o cantitate de 376,7 tone fructe şi legume proaspete din care  57,7 tone ( 15,3 %) nu se încadrau în prevederile legale.

Ca urmare a deficienţelor constatate, comisari ANPC au dispus următoarele măsuri: oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 21 tone fructe şi legume, în valoare de 238.398 lei, produse improprii consumului uman;
oprirea temporară de la comercializare a a 17 tone fructe şi legume în valoare de  101.884 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; aplicarea de 427 sancţiuni contravenţionale dintre care 217 avertismente şi  210 amenzi contravenţionale în valoare de 1.076.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Principalele abateri constatate, în timpul acțiunilor de control, sunt:

– Legume și fructe care aveau mențiunea pe etichetă “calitatea I”, dar, în fapt, erau pătate, deshidratate sau cu consistență moale;

– Legume și fructe depreciate calitativ (cu consistență modificată, cu lovituri mecanice, cu colonii de mucegai etc.);

– Lipsa mențiunii țării de origine și a calității legumelor și fructelor;

– Neafișarea informațiilor privind calibrul, soiul  și calitatea legumelor și fructelor comercializate în vrac;

– Informații eronate/înșelătoare afișate pe eticheta aflată la vânzare comparativ cu mențiunile inscripționate pe ambalajul legumelor și fructelor;

– Neconcordanța între informațiile de la raft și cele din avizul de însoțire a mărfii, cu privire la proveniența acesteia;

– Neconcordanța între prețul de la raft față de prețul de la casă;

– Neafișarea prețurilor de vânzare;

– Lipsa autorizărilor necesare spațiului de vânzare;

– Folosirea de mijloace de măsurare (cântărire) neverificate metrologic.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor îi asigură pe cetățeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale și că va supraveghea, la fel ca până acum, piața și se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor”, se arată într-un comunicat al instituției.