Probleme mari în SUA. Coronavirusul face ravagii pur și simplu în statul California, iar autoritățile au decis să ia cele mai dure măsuri.

Probleme mari în SUA

Guvernatorul statului american California, Gavin Newsom, a decis revenirea la anumite restricţii în contextul pandemiei de COVID-19, între care închiderea sălilor de restaurant, a saloanelor de coafură şi a lăcaşurilor de cult, relatează AFP.

California a fost primul stat care a impus izolare generală în martie, însă numărul de cazuri a continuat să crească de câteva săptămâni şi a ajuns la aproape 330.000, dintre care peste 7.000 s-au soldat cu decese. Pentru a controla fenomenul, guvernatorul Gavin Newsom a anunţat luni închiderea restaurantelor şi cinematografelor în întregul stat precum şi a unor centre (saloane de coafură, săli de sport, lăcaşuri de cult etc.) în aproximativ 30 de zone cu risc, între care şi Los Angeles, conform Agerpres.