Liviu Dragnea a devenit cel mai vânat om politic din România. Dezvăluiri halucinante despre acesta ies la iveală în fiecare zi. Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, vine cu devoalări incredibile. Dragnea ar controla circa1.200 de hectare de terenuri agricole în județul Teleorman. Mai mult, Turcan spune că are documente care ar indica faptul că Ștefan Valentin Dragnea, fiul liderului PSD, ar fi acționarul firmei.

„Liviu Dragnea, iată alte dovezi ale minciunii și ipocriziei tale! Vă prezint astăzi documente care dovedesc cum familia Dragnea prosperă grație unor afaceri agricole pe scară largă, aflându-se în relații comerciale cu multinaționalele pe care la televizor, ultra-populistul Liviu Dragnea le atacă în fiecare zi pentru a mai păcăli o dată electoratul PSD. O firmă a familiei Dragnea, Nutrelo Group SA, controlează o suprafață de aproape 1200 de hectare de terenuri agricole în județul Teleorman. Iar firme puternice, multinaționale, sunt cele care au finanțat familia Dragnea să lucreze pământurile țăranilor din Teleorman. Când sunt utile familiei, marile companii străine sunt bune, iar familia Dragnea continuă să prospere în Teleorman. Nu ar trebuie să ne mire. Dragnea pentru Teleorman a înseamnat dintotdeauna sărăcie, dar Teleormanul pentru Dragnea a însemnat întotdeauna bogăție”, a scris Raluca Turcan pe o rețea de socializare.

Liderul deputaților PNL a adăugat că guvernul PSD atacă companiile care construiesc afaceri și creează locuri de muncă. „Ipocrizia lui Liviu Dragnea, disprețul față de interesul celor mulți, ca și populismul deșănțat sunt o nenorocire pentru această țară. Atacarea companiilor care construiesc afaceri și creează locuri de muncă este un lucru profund nociv care se întâmplă în guvernarea PSD. Doar deschiderea către investițiile străine masive, alături de buna utilizare a fondurilor europene pot garanta că, la un moment dat, milioanele de cetățeni români plecați s-ar putea întoarce acasă.Cu fiecare zi în care Liviu Dragnea se află la putere, această posibilitate rămâne una îndepărtată”, a mai afirmat prim-vicepreședintele PNL.

Raluca Turcan susține că fiul lui Liviu Dragnea ar fi acționar al firmei Nutrelo, care deține terenurile agricole în Teleorman.