Petrol, gaze, neferoase rare și extrem de scumpe, argint, aur și chiar diamante, România nu doar că le are sau le-a avut pe toate, dar la un moment dat ajunsese un jucător important pe cele mai mari piețe. 

Ceaușescu s-a folosit de ele pentru a-și realiza cele mai ambițioase obiective, de la metrou, Tranfăgărășan, Casa Poporului, până la plata datoriei externe a României și țintea să devinim un bancheri pentru țări din Orientul Mijlociu și Africa. România avea în trecut un tezaur de o valoare greu de estimat, ale cărui detalii au fost ținute în cel mai mare secret și care a făcut obiectul unei operațiuni secrete și de anvergură internațională.

Povestea aurului și cuprului din România a ajuns să fie cunoscută publicului larg fiindcă a fost subiectul unor scandaluri monstru în ultimii ani și prilej de dosare penale. 

Pentru afacerea Roșia Montană, o echipă de procurori din Israel a descins la București, unde a fost audiat și Băsescu, iar cel supranumit Magnatul Cuprului, Horia Simu Șchiopu, face parte din valul de eliberări declanșat de suspendarea executării pedepselor, după CCR a declarat nelegale completurile de cinci judecători de la Curtea Supremă. Horia Simu a fost condamnat pentru retrocedări, dar a susținut mereu că în realitate că totul s-a tras de la faptul că SRI, mai precis Coldea dorea controlul asupra afacerilor sale legate de curpu.

 Miza era uriașă. Ceaușescu a știut mereu potențialul fantastic al resurelor țării și dorea ca hârtiile să fie actualizate constant. În 1987, se extrăseseră cca 2,070 de tone de aur, dar că maia vem zăcăminte de 6.000 de tone. Asta ne-ar situa pe locul 5 în lume după Africa de Sud, Canada, SUA și Australia și care ar valora 250 de miliarde de dolari. Pe lângă aur, același zăcăminte ascund argint și metale extrem de prețioase, conform Antena3.ro.