Principesa Margareta mănâncă mici cu muștar și bea șampanie! Cam aceasta este reacția celor care vor urmări cu atenție un filmuleț postat pe pagina oficială dedicată Castelului Regal de la Săvârșin. Imaginile au fost publicate cu ocazia pensionării bucătarului șef de la Săvârșin.

„Viorica Luciana Călin, maestrul bucătar de la Castelul Săvârșin, s-a pensionat astăzi, după aproape patru decenii petrecute la castel. Majestatea Sa și Principele Radu au sărbătorit-o, alături de colegii ei Adrian, Elena, Ramona, Lăcrămioara, Mircea, Nelu, Radu, Florin și Dacian. Viorica va continua să lucreze o parte din săptămână la castel”, se menționează pe pagina de socializare.

Meniul servit în onoarea acesteia este cel puțin ciudat pentru reprezentanții unei Case Regale. In video se pot observa mici, muștar, Fanta, Cola, bere și șampanie. Plus prăjituri tip ruladă.