În primă instanţă, Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare, acesta fiind acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro.

Fostul primar se afla sub control judiciar din 2016, fiind cercetat pentru de abuz în serviciu, trafic de influenţă. Dar în decembrie 2017 s-a retras în Madagascar, unde a cerut azil politic, fiindcă Madagascar nu are tratat de extrădare semnat cu România.

Radu Mazăre a fost implicat în mai multe dosare, de-a lungul anilor. Încă din 2012, pe când era primar al Constanței, Mazăre şi-a deschis o afacere în Madagascar. Are acolo un resort cu 16 bungalowuri, toate cu vedere spectaculoasă la Oceanul Indian. Cei aproape 300.000 de euro pentru ridicarea complexului au fost asiguraţi de un investitor.

Terenul de două hectare a fost luat în concesiune pe 99 de ani, pentru că, potrivit legilor malgaşe, niciun străin nu are voie să deţină proprietăţi acolo. A plătit un euro pe metru pătrat.

Sursa: Libertatea

 

Te-ar putea interesa și: