Florentin Pandele a vorbit despre starea de sănătate a Gabrielei Firea şi despre ce s-a întâmplat în timpul vizitei medicale din Londra.

„Am citit şi eu o parte din comentariile apărute pe contul lui Gabi. De ce a trebuit ca Gabi Firea să meargă la Londra să îşi facă un control. Am mers cu Gabi pentru că echipă condusă de Iulian Brezean, echipă care a făcut intervenţiile chirirghicale din România, a cerut să aibă şi o altă opinie. A fost trimis setul de analize şi filmul ultimei operaţii. Joi s-a făcut o vizită medicală la Londra. După un consult de 75 de minute dânsul a spus că nu a mai întâlnit un asemenea caz. Acesta a explicat că acelaşi lucru l-ar fi făcut şi cei de la Londra. Consultaţia a costat 300 de lire sterline, aproximativ 1.500 de lei. Sâmbătă am mai mers la o clinică privată, la un specialist în boli gastro intestinale rare. Nu se ştie cauza care a provocat această boală. Gabi a luiat această hotărâre încă de la început. Nu a vrut să fie operată în afara România. Colonul şi-a micşorat din diametrul. Se poate face reconstrucţia. Va avea loc o nouă intervenţie medicală”, a spus Florentin Pandele duminică seară la România TV.

”Nu s-a găsit nicio explicație, dar nici nu mai vreau să aduc subiectul în discuție. Eu am tot felul de bănuieli, dar nu mai vreau să vorbesc despre acest lucru”, a zis Florentin Pandele, referindu-se la bucata de sârmă care s-ar fi descoperit în colonul Gabrielei Firea.

Imediat a intervenit și Gabriela Firea prin telefon, care a ținut să explice ce ar fi trebuit să zică soțul ei.

„Aş vrea să aduc o scurtă lămurire. Florentin nu a reuşit să ducă până la final răspunsul. Finalul controlului îl vom primi în scris. S-a spus că este vorba de o afecţiune foarte rară, nemaiîntâlintă, deoarece din analize nu a ieşit nicio cauză. Este un mister total. Sperăm să încheiem cu bine operaţia de la sfârşit de luna iunie. Ne punem totul felul de întrebări cum s-a putut întâmpla la mine”, a declarat Firea.

Cu privire la candidatura la prezidenţiale, primarul Capitalei a declarat că nu poate da un răspuns până la jumătatea lunii iulie deoarece acum este concentrată pe problemele sale medicale.

 

Te-ar putea interesa și: