Călin Popescu Tăriceanu s-a dus, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru anumite acte procedurale desfăşurate în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Acuzațiile vizează o sumă de 800.000 de dolari, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, acesta le-ar fi prezentat procurorilor garanţii în vederea acoperirii valorii sechestrului impus până la concurenţa sumei de 800.000 de dolari.

La finalul săptămânii trecute, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală a lui Tăriceanu. Această cerere fusese încuviinţată anterior de preşedintele Klaus Iohannis. Imediat, DNA a anunţat că Tăriceanu este urmărit penal de procurorii anticorupţie. Este vorba de un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.

Tăriceanu, acuzații dure

Potrivit DNA, procurorii din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru luare de mită.

Procurorii susțin că Tăriceanu, în calitate de prim ministru, ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008 foloase materiale în valoare de 800.000 USD. Ele erau de la reprezentanţii unei companii austriece. Aceste foloase ar fi constat în plata unor servicii de consultanţă.

„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei”, au spus procurorii.

Suma de 800.000 USD a reprezentat un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie. Aceasta ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului. Din bani, s-ar fi acoperit anumite cheltuieli de campanie electorală. Ea a fost transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, spun anchetatorii.

Acte de urmărire penală făcute de procurori

Conform DNA, dosarul a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale. Unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităţilor judiciare austriece.

La data de 3 iunie 2019 a fost respinsă cererea iniţială de încuviinţare a urmăririi penale de către Senat. Ulterior, procurorii au efectuat, în acelaşi dosar, acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane”, se precizează în comunicat.

După administrarea unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate. Acestea au conturat starea de fapt mai sus menţionată cu referire la fostul demnitar.

În vederea confiscării obiectului infracţiunii de luare de mită, s-a dispus sechestru asigurator pe bunurile imobile ale lui Tăriceanu. Acest sechestru este până la concurenţa sumei de 800.000 USD.