Vara dă semne că nu s-ar fi terminat deși, calendaristic, am intrat deja în toamnă. Poate pentru că se plictisesc repede de un anotimp sau poate pentru că, pur si simplu, vor să prindă ofertele, românii se gândesc deja la Revelion, iar unii chiar și-au făcut rezervări la agențiile de turism încă din luna august. „Dacă vom compara august 2016 cu august 2015, numărul solicitărilor a crescut pentru pachetele de Revelion, semn că de la an la an astfel de pachete se rezervă la finalul verii. Turiștii preferă marile capitale europene, dar și destinații mai îndepărtate precum Maroc, Iordania, Mauritius sau Republica Dominicană. Avem, până în prezent, și clienți care ne-au solicitat croaziere, deoarece vor o sărbătoare mai specială“, spune Alexandra Mateuță, director de marketing Happy Tour Group. 
În afară de destinațiile punctate de aceasta, din datele altor agenții reiese că turiștii au bifat și Madeira, Dubai, Singapore sau Los Angeles. 

De exemplu, potrivit Cocktail Holidays, există un charter pe Madeira, cu trei plecări în perioada 21 decembrie – 2 ianuarie, cu pachete de șase nopți, de la 867 de euro de persoană, cu toate taxele incluse. „După cererea foarte mare de anul trecut pentru Madeira, când charterul a fost introdus pentru prima oară, anul acesta oferim mai multor turiști posibilitatea de a petrece sărbătorile de iarnă în această insulă“, spune și Maria Goicea, director de marketing Cocktail Holidays. De asemenea, potrivit acesteia, Dubaiul și Abu Dhabi au deja un public al lor pentru Revelion, dar și unul de curioși, cei care își doresc de mai mult timp să ajungă acolo. Pachetele pentru Dubai pornesc de la 868 de euro de persoană, pentru șapte nopți, cu toate taxele incluse, iar cele pentru Abu Dhabi de la 862 de euro, dar pentru șase nopți. 

Revelion în Zanzibar, aproape 3.000 de euro

„La fel de căutată este și destinația Zanzibar, pentru care vacanțele de Revelion au prețuri de la 2.977 de euro de persoană, pentru nouă nopți, cu toate taxele incluse“, adaugă Maria Goicea. Aceste oferte sunt în perioada de Early Booking, până la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, în funcție de destinație.
Și încă ceva: în ultimii doi ani s-a observat o creștere a solicitărilor pentru Los Angeles și Las Vegas. Turiștii sunt atrași de cazinouri, cumpărături de marcă, restaurante de calitate, viață de noapte, spectacole. „Las Vegas este una dintre destinațiile de top pentru turiștii din toată lumea. Avem un program care include opt nopți cazare, mai exact patru în Los Angeles și patru în Las Vegas, la hoteluri de patru stele, cu tur de oraș în Los Angeles, transferuri și însoțitor român de grup, în perioada 27 decembrie – 5 ianuarie. Prețul este de 1.990 euro de persoană, plus taxe“, detaliază Ondina Dobriban, director general Paralela 45.  Ca noutate, aceasta punctează Insula Bintan și Singapore, o combinație interesantă pe piața românească: trei nopți la plajă pe insulă (face parte din Arhipelagul Riau al Indoneziei) într-un hotel de patru stele, cu demipensiune inclusă, și patru nopți tot la un hotel de patru stele în Singapore, foarte aproape de artera comercială Orchard Road. „Programul mai include, printre altele, cină festivă și petrecere de Revelion în cadrul hotelului, tur panoramic de oraș de jumătate de zi cu autocar și ghid local, excursie în insula Sentosace. Acest program este promovat în perioada 29 decembrie – 6 ianuarie și costă 1.690 euro de persoană, plus taxe“, adaugă Ondina Dobriban. 

Bineînțeles că turiștii au la dispo­ziție și circuite mai ieftine la Madrid (de la 549 euro de persoană, patru  nopți),  Atena (de la 559 euro, tot patru nopți) sau Lisabona (969 de euro de persoană), cu toate taxele incluse pentru fiecare destinație, reiese din datele Cocktail Holidays. În aceste cazuri, turiștii îmbină petrecerea de revelion cu vizitarea obiectivelor turistice ale orașului și împrejurimilor.