Peste 500.000 de euro, în bancnote de 500, 100 şi 50 de euro, au fost descoperiţi luni într-o valiză, pe podeaua unui boxe de la subsolul unui imobil parizian, de o femeie care dorea să-şi vândă apartamentul, au anunţat miercuri surse apropiate acestui dosar, potrivit AFP, citată de Agerpres.

”Nu am terminat de numărat. Dar sunt între 500.000 şi 600.000 de euro”, în cupiuri de ”500, 100 şi 50 de euro” în cea mai mare parte, a precizat sursa menţionată.

Parchetul din Paris a deschis o anchetă în acest caz

În vara aceasta, o femeie de circa 50 de ani, moştenitoarea unui apartament care aparţinuse mamei sale, a pus în vânzare bunul situat în elegantul arondisment 7, nu departe de Champ-de-Mars şi Tour Eiffel (vestul Parisului), potrivit Le Parisien.

Aceasta a contractat o agenţie imobiliară pentru a-l evalua, dar în momentul în care aceştia au dorit să viziteze boxa asociată apartamentului, au constatat că uşa este închisă cu lacătul.

Un afiş a fost postat în luna august în holul imobilului pentru a solicita persoanei care ocupase boxa să o elibereze. Solicitarea a rămas fără răspuns, iar noua proprietară a decis luni să apeleze la un lăcătuş. Evaluatorul a descoperit incredibila comoară anunţând imediat poliţia.

O anchetă a fost deschisă de Parchetul din Paris şi încredinţată Brigăzii de cercetări şi anchete financiare din cadrul poliţiei judiciare pariziene, specializate în cazuri de spălare de bani şi bani falşi.