Diabetul, o boală foarte des întâlnită, deși de multe ori ignorată sau nedescoperită, omoară anual milioane de oameni. Până acum nu s-a descoperit un leac pentru această boală ci doar substanțe care îi ajută pe cei care suferă să ducă o viață normală. O descoperire recentă ar putrea schimba, însă, totul.

Cercetători spanioli și suedezi au reușit să descopere că o mutație genetică se află în spatele unei patologii prezente la trei frați de origine libiană și a cărei cercetare a servit pentru a progresa în înțelegerea tipurilor de diabet, relatează EFE.

Deși investigația de bază s-a realizat în laborator, studiul deschide noi posibilități de a ataca tipurile de diabet, o boală foarte comună și de a găsi noi tratamente împotriva acestei boli în care nivelul de glucoză (zahăr) în sânge este foarte înalt, scrie Agerpres.

Cei trei frați, rezidenți în Suedia, s-au născut în 2005, 2009 și 2014, din părinți înrudiți și încă din prima zi de viață au prezentat un nivel excesiv înalt de acid lactic și un nivel foarte scăzut de aminoacizi de metionină; au fost tratați și, deși la început prezentau câteva probleme musculare, se dezvoltă fără complicații.