Polițiștii de la Arme din județele Vâlcea, Dolj, Brăila, Caraș-Severin și Harghita au desfășurat 10 percheziții domiciliare în cursul zilei de astăzi, sub coordonarea Direcție Arme, Explozivi și Substanța Periculoase.

„Au fost vizate persoane cercetate în cadrul a 5 dosare penale, în care se desfășoară cercetări sub aspectul nerespectării regimului armelor și munițiilor”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române.

Astfel, la locuințele percheziționate au fost găsite: „o armă letală și 30 bucăți de muniție letală, alte 3 arme neletale (una cu aer comprimat de tir sportiv și două tip airsoft, cu posibilitatea de folosire proiectile metalice), 178 de proiectile metalice, de calibru 4,5 mm, 50 grame de pulbere, 38 capse de inițiere, un dispozitiv metalic folosit la încărcărea artizanală a cartușelor de vânătoare și 6 dispozitive de fixare pulbere cartuș.”

Au avut loc mai multe controale în ultimele zile

În cursul zilei de vineri au avut loc de asemenea controale. Poliţiştii din toată ţara au desfăşurat, vineri, controale la 1.018 persoane autorizate de a deţine arme, au verificat 1.678 de arme supuse autorizării şi au aplicat 54 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 130.000 de lei, în cadrul acţiunii Legal Guns, iniţiată şi coordonată de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Poliţiei Române.

Scopul acțiunii este acela de a preveni riscurile producerii unor evenimente negative din cauza nerespectării prevederilor legale cu privire la condițiile de deținere, port și folosire a armelor.

Pe parcursul acţiunilor organizate, au fost constatate 39 de infracţiuni, 40 de persoane fiind cercetate pentru comiterea de infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor.

De asemenea, în cadrul dosarelor penale a fost indisponibilizate 33 de arme supuse autorizării, dintre care 6 arme letale şi 27 de arme neletale. Totodată, au fost au fost indisponibilizate 330 de cartuşe, jumătate de kilogram de articole pirotehnice, un autovehicul ce ar fi fost utilizat la comiterea infracţiunilor, 13 capse de iniţiere, două telefoane mobile şi peste 8.500 de proiectile destinate armelor de tip Airsoft.