Debitorii cu credite în franci elvețieni, vulnerabili

În contextul actual, unul tot mai dificil din punct de vedere economic, o categorie deosebit de vulnerabilă o reprezintă debitorii cu credite în valută, în special cei cu credite în franci elvețieni. Pe lângă dificultatea sporită a achitării ratelor lunare, din cauza unor costuri suplimentare apărute odată cu pandemia de coronavirus, aceștia sunt nevoiți să facă față și unei creșteri explozive a cursului valutar.

Din fericire, în această perioadă în care întreaga societate caută soluții de redresare financiară sau de limitare a pierderilor și a costurilor pe care nu le pot acoperi, debitorii cu credite în valută, în special cei în franci elvețieni, au la dispozitie o soluție mai mult decât eficientă. În Parlament așteaptă votul final al Camerei Deputatilor, cameră decizională, o propunere legislativă (Pl-x 10/2019) care are ca scop reechilibrarea contractului de credit, prin împărțirea poverii între creditor și debitor și, pe cale de consecință, degrevarea debitorului de o parte din povara ratelor crescute excesiv.

Legea reglementează aspectul impreviziunii intervenite în contract, integrând decizia Curtii Constitutionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019 care a statuat că Parlamentul este îndreptățit să emită o astfel de reglementare în materia contractelor de credit încheiate între consumatori și bănci.

Legea trebuie aplicată cât mai curând

Solicităm Camerei Deputaților să voteze de urgență această lege, dat fiind că au existat dezbateri în comisiile de specialitate, ajungându-se la un consens în ceea ce privește forma acestei legi. Ca atare, sperăm ca votul în Plen va fi unul unanim, fiind de datoria tuturor partidelor politice să amâne diferendele politice și doctrinare pentru vremuri mai puțin dificile și să ajungă la un consens în ceea ce privește votarea urgentă a acestei legi vitale pentru debitori.
Totodată, ulterior adoptarii de către Parlament, solicităm Președintelui României promulgarea urgentă a legii. Cerem în mod ferm tuturor actorilor implicați să nu intervină asupra parcursului firesc al legii și să permită promulgarea și aplicarea ei de urgență.

Considerăm că legea trebuie aplicată în forma actuală, cât mai curând, din următoarele considerente:

  • orice întârziere a promulgării are efecte grave pentru debitori care nu au, în acest moment, nicio opțiune reală de degrevare a poverii ratelor foarte mari. Simpla amânare a ratelor, și aceea uneori pe baza unui mecanism care mai mult împovărează debitorul, nu reprezintă o soluție reală pe termen mediu și lung;
  • legea a fost „retrimisă” în Parlament de Curtea Constituțională, care a solicitat anumite modificări de fond. Așadar, forma actuală a legii este în acord cu modificările cerute de Curte, un control suplimentar fiind redundant în acest moment, generând doar o întârziere nejustificată și de rea-credință a intrării în vigoare a legii;
  • procedura descrisă de lege presupune intervenția instanței de judecată, în cazul în care părțile (banca și debitorul) nu ajung la un acord amiabil. Astfel, în cadrul procesului civil, părțile sau judecătorul pot cere un control de constituționalitate dacă apreciază că se impune acest lucru.