'Eu cred că va fi o Ordonanţă de Guvern. Situaţia în România este o situaţie complicată. Este bine a recunoaşte că o mare parte dintre cetăţenii acestei ţări se află în situaţia de a avea credite bancare pe care, din păcate, din cauza crizei economice, a crizei bancare, din cauza condiţiilor economice europene, nu mai pot să acopere din venituri ratele, inclusiv din cauza scăderii drastice, în ultimii 4-5 ani a locurilor de muncă. Noi uităm că 2010 – 2011 au fost marcaţi de pierderea locurilor de muncă de către aproximativ 600.000 de oameni. De aceea, eu spun că orice măsură care vine în sprijinul acestor cetăţeni nu este 'electorată'. Nu aş numi-o 'electorată', pentru că, până la urmă, este un ajutor dat românilor să depăşească o perioadă dificilă', a spus Niţă, citat de Agerpres.

Premierul Victor Ponta a anunţat, la începutul lunii februarie, aplicarea unei măsuri prin care persoanele care au credite la bănci şi un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, în urma unei înţelegeri cu banca, la înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani.

Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie, dar cei care optează pentru aceasta nu trebuie să aibă restanţe mai vechi de 90 de zile la plata ratelor.

La finele lunii trecute, președintele României declara că a discutat cu premierul Victor Ponta despre Scrisoarea cu FMI, pe care susţine că o va semna dacă în textul ei nu apar creşterea taxei la combustibil şi 'electorata'.

'Al doilea subiect discutat cu premierul este legat de Scrisoarea către FMI. Din punctul meu de vedere, scrisoarea poate fi semnată şi voi da mandat de semnare a Scrisorii de către ministrul de Finanţe, actualmente Victor Viorel Ponta, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu două condiţii. În Scrisoare nu poate să apară creşterea taxelor pe combustibili, motorină şi benzină, aşa cum doreşte primul ministru. Această condiţie nu o pun de dragul de a o pune, aşa cum am spus, primul ministru este un om profund corupt, prin traficul de influenţă pe care-l fac asupra lui baronii locali, iar el nu are nevoie de aceşti bani pentru închiderea corectă a bugetului, în schimb, are nevoie pentru a umple buzunarele baronilor locali de la nivel judeţean', a afirmat Băsescu, la finele lunii trecute.

BNR: Electorata a fost " concepută, inițiată și dezvoltată" de ministrul Voinea

Proiectul schemei de stimulare a consumului prin măsuri fiscale nu a implicat şi nu va implica, din partea Băncii Naţionale a României, niciun fel de decizii de politică monetară sau bancară, arată un comunicat al băncii centrale care subliniază că ideea “electorate” a aparținut ministrului Liviu Voinea.

Băsescu: Ideea "electoratei" a plecat de la BNR

Preşedintele Traian Băsescu afirma în februarie că ideea 'electoratei' a plecat de la Banca Naţională a României, menţionând că BNR ar trebui să părăsească 'linia de a fi controlată de un Guvern corupt'.

'Am luat notă de afirmaţia lui Victor Ponta în care a mulţumit guvernatorului BNR că au muncit două luni, cu echipa de la BNR, pentru electorată. Nu mi-a venit să cred că BNR ar fi implicată în pregătirea unui astfel de program, pentru că el este un fals, este o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea, dar şi pentru ceilalţi români. Am verificat şi, într-adevăr, ideea a plecat de la BNR. Aşa că, nu aş mai vrea să-l văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR explicându-ne cum BNR nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase', a declarat Băsescu.

Nota de fundamentare a legii care promovează electorata "miroase" a BNR

 

Nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă privind restructurarea creditelor are un conţinut care aminteşte mai degrabă de rapoartele BNR decât de notele de fundamentare publicate de Finanţe, iar surse oficiale susţin că la proiect a lucrat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, susține Mediafax. 

"Proiectul de ordonanţă este rezultatul unei colaborări între fostul ministru al Finanţelor Florin Georgescu, actual prim-viceguvernator al BNR, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, care a fost subalternul lui Georgescu. În acest sens, BNR a avut o implicare mai mare, dincolo de datele statistice puse la dispoziţie şi evaluarea impactului. Proiectul de notă de fundamentare reflectă vizibil că a fost lucrat chiar la banca centrală", au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Potrivit sursei citate, nu doar informaţiile din text dovedesc că proiectul a fost scris de specialişti ai băncii centrale, dar şi structura, frazeologia şi elemente de scriere arată că documentul este redactat în interiorul sau cu sprijinul BNR.

Şeful Direcţiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat, tot în februarie, că din simulările făcute de instituţia bancară pe care o reprezintă pe câteva credite rezultă că debitorii ar urma să plătească mai mult în urma restructurării creditelor.