„Nu a mers. Am încercat, am pus și suflet, dar am înfrânt. Îmi pare tare rău că nu a funcționat. Am simțit că risc să pierd niște prieteni tare dragi și că devin din ce în ce mai încrâncenat. (..) Nu se schimbă nimic, doar că nu mai fac parte dintr-un partid”, a scris Valeriu Nicolae pe Facebook.

„Dacian rămâne cel mai fain om cu care am lucrat vreodată. Gafa aia cu securiștii e a mea. Textul inițial a fost: „Având în vedere cât de mulți români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, în mod sigur televiziunile lui Ghiță și Voiculescu ar putea „demonstra” că există cel puțin o legătură între oricare dintre noi și Securitate

A ieșit catastrofa aia pentru că Dacian a spus că nu are rost să fim la fel de lipsiți de bun simț. A fost o super presiune să ieșim cu o declarație, am șters rapid partea cu varanul și cu Ghiță, și nu am mai văzut inepția care mi-a ieșit. Imediat după ce a explodat internetul l-am sunat și i-am spus că ies public, îmi asum prostia și îmi dau demisia din partid. Mi-a spus că responsabilitatea stă la el și că greșeala lui este la fel de mare căci nu a mai verificat o dată.

Am evitat să vorbesc cu el în momentul în care am luat decizia că nu mai pot. Sigur m-ar fi convins să nu plec. România merită să devină decentă. Sunt o mulțime de oameni super decenți în PLUS și USR. Merită votați.”, a mai scris acesta pe propriul cont de socializare.