În urma conflictului din ultima vreme cu Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, Directorul General al Companiei Metrorex, inginerul Gabriel Mocanu şi-a dat vineri demisia din funcţie. Acesta ar urma să revină la conducerea Direcţiei de Infrastructură de la Metrou.

„Suntem în cadrul Consiliului de Administraţie şi am solicitat Consiliului de Administraţie ca de comun acord să înceteze contractul de mandat. Aceasta este solicitarea, în conformitate cu prevederile specifice ale acestui contract de mandat”, a declarat vineri, pentru Agerpres, Gabriel Mocanu.

Informaţia, confirmată de către Metrorex

„Consiliul de Administrație al Metrorex a luat act de renunțarea la mandat înaintată de domnul Gabriel Mocanu.

Atribuțiile sale vor fi preluate pentru o scurtă perioada de doamna Mariana Miclăuș, până la desemnarea unui nou director general cu contract de mandat provizoriu”, se arată într-un comunicat al companiei.

Întrebat dacă solicitarea sa are vreo legătură cu „războiul” izbucnit între ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe de o parte, şi sindicatul de la Metrou şi conducerea Metrorex, pe de altă parte, Mocanu a răspuns: „Eu, în general, am încercat să fiu fair-play şi sportiv în viaţă şi asta am învăţat: în momentul în care este criticată echipa, antrenorul trebuie să ştie să facă un pas în lateral”.

Astfel, urmează să fie desemnat un nou Director General Interimar în cadrul ședinței de astăzi a Consiliul de Administraţie. Surse apropiate precizează pentru RRA că, cel mai probabil va fi numit tot un director de departament din instituţie.

Majorarea salariilor, un prim motiv de conflict

Demisia lui Gabriel Mocanu vine după ce, Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a criticat conducerea executivă pentru majorările de salarii aprobate anul trecut. Ministrul a considerat că majorarea cu 18% a salariilor nu a fost o decizie potrivită, având în vedere că veniturile din vânzarea de cartele şi abonamente au scăzut semnificativ.

„A crescut bugetul de salarii, de cheltuieli cu personalul de la 300 de milioane (de lei – n. r.) la 900 de milioane (de lei – n. r.), aproape de trei ori în 5 ani. Dacă mai spuneţi o industrie din România, orice loc unde să fi crescut masa salarială fără ca şi compania respectivă să fi crescut de trei ori în termen de cotă de piaţă – şi asta nu s-a întâmplat. Veniturile la Metrorex au rămas constante, chiar şi în anii buni, şi nu au crescut deloc. Nu sunt mulţumit de managementul actual al Metrorex”, declarat ministrul Transporturilor în urmă cu ceva vreme.

Spațiile comerciale, un alt motiv de dispută

Conform sursei citate, contractul pentru închirierea spațiilor comerciale este un alt motiv de conflict între ministrul Drulă și Gabriel Mocanu. Ministrul Transporturilor consideră că acest contract este defavorabil statului. Sindicatul încasează un procent mai mare decât Ministerul Transporturilor care deține de fapt respectivele spaţii.

Gabriel Mocanu a fost numit în data de 2 iulie 2020 în funcţia de director general interimar al Metrorex, după ce Consiliul de Administraţie al companiei a luat act de demisia Marianei Miclăuş, care a ocupat această poziţie din noiembrie 2019. Mocanu a îndeplinit, până la momentul numirii sale, funcţia de director al Direcţiei Infrastructură şi Sisteme Informatice, având o experienţă de peste 25 de ani la Metrorex.