Evenimentul din această toamnă atinge în cele peste 20 prezentări susținute de speakeri din 5 țări subiecte precum 0days, captcha breaking, digipass bypass, mobile security problems, DDOS, networking, android malware, P2P networks,  D&D APT’s, social engineering și lista continuă, prezentările fiind susținute atât de specialiști din România cât și din străinătate.

Competiția DCTF (DefCamp Capture the Flag) va avea o etapă de pre-calificări online urmată de un duel în timpul evenimentului între echipele finaliste. Temele competiției sunt extrem de variate și provocatoare – exploits, cryptography, programming, steganography,  forensics, reverse engineering, aceste subiecte fiind atinse în 30 de probleme din etapa de calificare.

Una dintre dintre noutățile cu care vine DefCamp 2012 @Bucureşti este DHME (DefCamp Hack ME). Orice participant își poate înscrie website-ul, aplicația sau proiectul iar echipa DHME se va ocupa pe perioada evenimentului de analiza și realizarea unui audit de securitate asupra lui. La finalul evenimentului cei înscriși vor primi pe email câte un raport cu privire la analiza făcută.  
DefCamp este o iniţiativă naţională dedicată dezvoltării competenţelor tinerilor pasionaţi de INFOSEC & Hacking, prin crearea unui mediu online și offline stimulativ ce să permită schimbul de cunoştinţe între specialiştii în securitate underground, mediul academic şi corporatist din România. DefCamp este axat pe prezentarea unor informaţii tehnice legate de securitatea şi insecuritatea mediului virtual şi real.