Numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general NATO este o victorie pe plan internaţional a PSD, a declarat, miercuri, jurnalistul Ion Cristoiu, pentru Mediafax. De asemenea acesta precizează că în acest fel se explică și valul de fake news-uri din ultimele zile legate de Laura Codruța Kovesi.

”Trebuie precizat că este cea mai mare funcţie pe care a avut-o un român, cred că vreodată, pentru că Titulescu la Liga Naţiunilor, pe când NATO este o organizaţie transcontinentală, o organizaţie planetară în care intră şi SUA şi alte ţări din vest şi în plus este şi o organizaţie care face şi politică, nu numai, chiar politică activă. A fost o surpriză deoarece din nouă motive, unu îl credeam pe Geoană tras pe linie moartă pentru totdeauna şi iată că am primit o lecţie, trebuia să ştiu din istorie că nu există oameni traşi pe linie moartă decât după ce mor, până atunci oricând te poţi aştepta la o surpriză şi doi nu mă aşteptam ca unui român să i se dea această funcţie, repet, cea mai importantă la ora actuală a unui român din istoria modernă”, a spus Ion Cristoiu.

Jurnalistul declară că odată cu numirea lui Mircea Geoană, care probabil se știa de ea în anumite cercuri, s-a incercat contracararea cu aceste fake news-uri despre numirea Codruței Kovesi la conducerea Parchetului European.

”Vreau să subliniez că numirea lui Mircea Geoană a fost urmată din câte aţi văzut de o jubilaţie din partea PSD, partidul, Guvernul şi atunci am o explicaţie a ceea ce spuneam, mă întrebam zilele trecute cu acele fake news în legătură cu Codruţa Kovesi (…) Răspunsul l-am primit azi prin numirea, probabil că se ştia, mai mult ca sigur în anumite servicii, cercuri de acest lucru şi el trebuia contracarat dinspre dreapta şi „fata noastră şi a noastră e în cărţi” şi cel mai bun exemplu mi l-a dat, adică m-a convins o postare a lui Andrei Caramitru, celebru revoluţionar, care spune în felul următor: el e mândru că un român e numărul doi în NATO şi câte poate să facă pentru România, dar o să bea şampanie când va fi numită şi Codruţa Kovesi.

În ultimele două-trei zile, s-au intensificat pe partea dreaptă a scenei politice două fapte: unu, Kovesi e, gata, e procuror general care nu are nici o importanţă pentru numirea sau nenumirea lui Kovesi şi a doua este faptul că toată lumea dinspre dreapta se înghesuie să arate că se luptă pentru Kovesi. Două, Cioloş a provocat iar un fake news că a discutat personal cu Macron să o pună pe Kovesi, adică e greu de presupus că Dacian Cioloş nu discuta cu Macron altceva decât destinul lui de candidat sau nu la preşedinţie pentru că dacă s-a decis ca Franţa să nu mai sprijine pe candidatul Franţei, nici de Cioloş şi nici de măcar de Marseillaise, ţine strict de preşedintele Macron”, consideră Ion Cristoiu.

Jurnalistul consideră că cele două funcții, cea de procuror-şef european şi cel de adjunct al secretarului general NATO, nu pot fi comparate, fiind diferențe uriașe. Nici funcția pentru care a fost vehiculat Klaus Iohannis, cea de președinte a Consiliului European, nu ar avea aceeași greutate, a mai adăugat Cristoiu.

”Cele două funcţii nu se pot compara, funcţia de al doilea om în NATO e funcţie uriaşă, a lui Kovesi e funcţie de procuror care e un înalt funcţionar al UE. Mici dacă Klaus Iohannis ajungea în locul lui Tusk nu era egală, pentru că e vorba de NATO, de o organizaţie planetară care are ecou politic până şi în Afganistan, UE, Afganistan, ăia puţin le pasă, în sensul ăsta am spus, de aia. Deci acum avem o bătălie propagandistă pe plan intern, culmea este că dreapta nu încearcă să şi-l asume pe Geoană, ar putea să şi-l asume, domnul Traian Băsescu să iasă că îi pare rău că l-a învins pe Mircea Geoană. Da, e o victorie pe plan internaţional a PSD”, a conchis jurnalistul.