Alexandru Cumpănașu, candidatul la prezidențiale care promite că se va lupta cu sistemul corupt, a primit protecție oficială de la Ministerul de Interne după ce s-a plâns ministrului Mihai Fifor și în presă că ar fi fost amenințat. Un răspuns oficial al Ministerului Public pentru cei de la G4Media arată însă că nu există niciun dosar privind aceste presupuse amenințări.

”Cu referire la cererea adresată instituției noastre și înregistrată la Biroul de informare și relații publice cu numărul de mai sus, vă comunicăm că pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este înregistrată nicio cauză având obiectul la care faceți referire în solicitarea dumneavostră”, se arată în răspunsul oficial al Ministerului Public.

După ce ar fi primit presupusele ameninţări, Cumpănaşu ar fi primit o gardă de corp din Brigada specială de intervenție a Jandarmeriei, precum şi un automobil de lux Volkswagen Touareg din partea Ministerului de Interne.

La finalul lunii august, ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, preciza că protecţia oferită lui Alexandru Cumpănaşu ar fi avut o bază legală. „Domnul Cumpănaşu a solicitat oficial acest lucru Ministerului de Interne, s-a făcut analiză în cadrul MAI. Orice persoană care solicită acest lucru şi are toate documentele primeşte acest sprijin. (…) Orice persoană din această ţară care îndeplineşte condiţiile conform legii capătă protecţie în acest sens. Orice persoană din România care face dovadă că este ameninţată, că are viaţa pusă în pericol poate primi protecţia statului, în speţă a MAI sau a altor instituţii. Lucrul acesta s-a întâmplat cu Alexandru Cumpănaşu, s-a făcut verificare, este pe lege, primeşte această protecţie”, a declarat Mihai Fifor.

Surse judiciare au precizat că singurele mențiuni referitoare la presupusele amenințări primite ar fi fost făcute de Cumpănașu într-un memoriu depus la DIICOT, dar care nu ar avea greutatea unei plângeri penale.

Marţi, pe 17 septembrie, Alexandru Cumpănaşu anunţa pe Facebook că a cerut încetarea protecţiei oferite de Ministerul de Interne, iar “plângerea penală există şi a fost înaintată Procurorului General. Cui a repartizat-o, nu ştiu”.

Te-ar putea interesa și: