Matteo Politi, italianul care a operat în mai multe clinici private, deşi absolvise doar opt clase, a declarat, marţi seară, că a plătit o avocată pentru a obţine dreptul de a practica în ţara noastră şi că aceasta i-a transmis că toate actele sunt în regulă. El a refuzat să spună unde este. „În momentul în care am venit în România, cum nu ştiu cum funcţionează sistemul la dumneavoastră în ţară, am folosit, aşa cum foloseşte toată lumea, un avocat, căruia i-am dat toate documentele necesare, toate documentele pe care ea, ca avocat, mi le-a cerut. De asemenea, am semnat ceea ce în română se numeşte o procură. Aşadar, ea a avut toate documentele mele, ea s-a ocupat de tot ceea ce trebuia să facă. La final, ea a spus că am dreptul de practică în România. (…) În momentul în care am fost recunoscut, cu ajutorul avocatului, pot să mă numesc medic. Dacă o instituţie mi-a dat acest drept…diplomele mele mi-au fost recunoscute, echivalate”, a declarat Politi, la Xtra Night Show, citat de Mediafax.

Italianul impostor a refuzat să spună dacă mai este sau nu în România. „Nu fug, dar prefer să nu vă spun unde sunt”, a completat acesta.

Un scandal imens a izbucnit marți, după ce ziarul Libertatea a prezentat cazul șocant al unui bărbat din Italia, fost valet de parcare, ce a reușit să se angajeze drept medic la patru clinici private din România, drept chirurg plastician, fără niciun fel de pregătire. Mai mult de atât, bărbatul se pare că are doar 8 clase și s-a angajat cu ajutorul unui CV fals. Ulterior, mistrul Sănătății, Sorina Pintea, a venit cu o serie de precizări. Imediat, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi. Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.