Curtea Constituţională a decis suspendarea lui Igor Dodon, la solicitarea preşedintelui Parlamentului Andrian Candu şi a deputatului PDM Sergiu Sârbu, după ce şeful statului a refuzat să semneze decretele de promulgare a cinci proiecte de legi. relatează Radio Chişinău. Este vorba despre o modificare, ce prevede marcarea concomitentă la 9 mai a Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial şi a Zilei Europei, adoptarea unui nou Cod al Audiovizualului, care prevede, printre altele interdicţia retransmiterii emisiunilor informative şi politice din anumite ţări din care face parte şi Rusia, precum şi legea care permite transmiterea unui teren de peste 5 hectare din centrul Chişinăului pentru construirea unei noi ambasade a Statelor Unite în Republica Moldova. Alte două proiecte legislative ţin de reforma trupelor de carabinieri. Autorii sesizării consideră că Igor Dodon nu şi-a onorat atribuţiile şi trebuie suspendat temporar.

Pe de altă parte, reprezentantul lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, susţine că nu există motive pentru suspendare şi că sesizarea la Curte ar fi fost depusă cu încălcarea procedurii.

Potrivit hotărârii Curţii Constituţionale din Republica Moldova, cele cinci documente ar urma să fie promulgate de şeful Legislativului sau de către premier. Până acum, Igor Dodon a fost suspendat de patru ori din funcţie, pentru refuzul de a promulga legi sau de a numi miniştri propuşi de actuala guvernare, iar obligaţiunile sale au fost îndeplinite de preşedintele Parlamentului. Acum 10 zile, Andrian Candu a lăsat de înţeles că Legislativul ar putea chiar să-l demită pe Igor Dodon pentru încălcarea repetată a Constituţiei. Şeful statului consideră, însă, deciziile prin care este suspendat drept un abuz, comis de guvernare şi de Curtea Constituţională.