Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan se declară revoltat de situația miilor de cetățeni europeni care au rămas blocați la granițele dintre state, ca urmare a restricțiilor impuse în urma descoperirii unei noi tulpini de coronavirus în Marea Britanie.

Bogdan critică în termeni foarte duri ”eurosistemul”, arătând că este nevoie de o reacție mult mai rapidă în astfel de situații, pentru ca drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni să nu mai fie călcate în picioare.

”Sistemul s-a mișcat mult prea greu”

Intolerabil! Situația miilor de cetățeni europeni – foarte mulți români – blocați în trafic după ce mai multe state europene au închis granițele din cauza noii tulpini de SARS-COV-2 necesita o reacție mai rapidă, mai satisfăcătoare din partea eurosistemului.

Blocajul de la frontiera dintre UK și Franța, de pildă, se rezolvă foarte târziu, iar nervii cetățenilor sunt întinși la maxim! Știu că s-au făcut eforturi, mi se spune că s-au distribuit apă și alimente, dar sistemul s-a mișcat mult prea greu.

Mii de oameni epuizați, fără acces la facilități de igienă personală și hrană, copii, vârstnici în situații disperate – aceasta este o situație inacceptabilă!

”Cum a gestionat Comisia Europeană această criză?”

Voi interpela Comisia Europeană în scris, alături de 12 colegi din Delegația EPP România, pentru a primi de urgență răspuns la două întrebări:

1. Ce acțiuni întreprinde Comisia pentru a garanta că cetățenilor europeni nu le sunt încălcate drepturile fundamentale și pentru a preveni ca astfel de situații să mai aibă loc?

2. Cum a gestionat Comisia această criză, în afară de a recomanda ţărilor UE să aibă o abordare coordonată în privinţa măsurilor de călătorie şi transporturi?

Mă aștept ca acest tip de situații să fie anticipate și instituite celule de criză în secunda 2 a unui blocaj, iar soluțiile să fie puse pe tapet în 3 ore.

Asta dacă siguranța cetățeanului european mai contează! Este irelevant, în situații de criză, faptul că membrii UE au autonomie de decizie pe anumite probleme. Mă aștept la solidaritate, nu la o spălare pe mâini!

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea.