Gheorghe Dincă se află în prezent într-un salon din Spitalul Penitenciarului Jilava, fiind păzit în permanenţă. Recent, medicii i-au făcut mai multe controale, fiind pregătit pentru expertiza psihiatrică. Recent, monstrul din Caracal a fost transferat din arestul Poliţiei Capitalei la Spitalul Penitenciar Jilava pentru efectuarea unor măsuri procedurale dispuse în cazul anchetei penale.

Conform România TV, medicii îi fac lui Dincă un set complex de analize, pentru că urmează să fie supus expertizei psihiatrice. Potrivit informaţiilor, Dincă se află într-un salon, alături de mai mulţi deţinuţi, însă toţi sunt păziţi în mod continuu, după ceDincă a dat de înţeles oamenilor legii că ar vrea să se omoare.

Cu toate acestea, Gheorghe Dincă duce viaţa unui deţinut normal. Miercuri, criminalul a primit la micul dejun ceai cu pâine şi gem, iar la prânz tocăniţă de cartofi.