Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au constatat marţi că Roxana Wring, fost lider al USR Bucureşti, a fost colaborator al Securităţii, transmite Agerpres.

„Constată calitatea pârâtei de colaborator al Securităţii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti”, se precizează în minuta deciziei.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care solicită judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul Roxanei Wring.

Wring a demisionat din USR anul trecut când a fost pusă sub acuzare

Pe 9 octombrie 2019, Roxana Wring anunţa că demisionează din USR, după ce a fost acuzată că a colaborat cu Securitatea, menţionând că va reveni în partid după o decizie definitivă şi irevocabilă a Justiţiei prin care să se arate că nu a făcut poliţie politică.

Wring declara că a lucrat doi ani la Oficiul Naţional de Turism (ONT) în perioada 1977 – 1979, unde a întocmit raportări şi procese verbale, însă susţinea că nu a semnat niciodată nimic în faţa unui ofiţer al Securităţii.

„Imediat după terminarea facultăţii, la vârsta de 22 de ani, m-am angajat la ONT. Am lucrat acolo doi ani, între septembrie 1977 şi noiembrie 1979. Am întocmit raportări şi procese verbale pe care, la vârsta respectivă, le-am considerat a fi parte din birocraţia stufoasă şi inutilă a serviciului. Nu am semnat niciodată nimic în faţa unui ofiţer al Securităţii despre care să ştiu că ocupă o astfel de funcţie. Bănuiam că directorul ONT are legături cu Securitatea, dar niciodată nu am avut o certitudine în acest sens. În 1979 m-am căsătorit cu un cetăţean britanic şi am solicitat acordul pentru a mă stabili împreună cu el în străinătate. După solicitări repetate, după ce mi s-a interzis să mai ghidez grupuri de turişti, după ce am fost nevoită să demisionez de la ONT, după o respingere nemotivată din partea statului şi după un an de nopţi nedormite, am primit acceptul de a părăsi România”, preciza Wring.

A fost surprinsă să vadă că are şi dosar de reţea

„Tind să cred acum, după tot ce am trăit şi am văzut, că era o practică a Securităţii de a-şi da girul şi de a-i ‘încadra’ birocratic pe toţi cei care lucrau în ONT, probabil în special cei care lucrau cu turişti străini. Dosarul l-am cerut în vara acestui an, tocmai pentru că apăruseră acuzaţii pe care le consideram aberante şi pe care am vrut să le demontez. Nu am avut timp să consult dosarele în detaliu. Doar am văzut că am dosar de urmărire şi dosar de reţea”, mai preciza Wring.