Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a făcut o obiecție privind constituirea completurilor specializate în cazurile de corupţie. Pe această temă există mai multe divergențe între Parlament și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Curtea Constituțională a luat decizia să amâne pentru data 5 iunie sesizarea privind acest conflict.

Potrivit lui Florin Iordache, „ÎCCJ a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie”. Florin Iordache a anunțat că a sesizat CCR pe această temă la sfârșitul lunii martie.

Acest caz este dezbătut la CCR din luna aprilie. deschis

Ca răspuns la afirmația lui Iordache, preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a spus că „vicepreședintele Camerei a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate”.

Conform acesteia, în ultimii 15 ani Instanța Supremă a soluționat 170 de dosare cu fapte de corupție.

Te-ar putea interesa și: